Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăra din Cluj-Napoca, care s-a răzbunat pe soacră şi i-a furat cardul, a fost arestată la domiciliu în casa soacrei

Tânăra din Cluj-Napoca, care s-a răzbunat pe soacră şi i-a furat cardul, a fost arestată la domiciliu în casa soacrei

Tânăra din Cluj-Napoca, în vârstă de 39 de ani, care s-a răzbunat pe soacră, i-a furat cardul şi apoi şi-a făcut toate poftele, a fost arestată la domiciliu chiar în casa soacrei sale.

de Alin Tarnovschi    |   

Tânăra de 39 de ani a fost reţinută de poliţişti, după ce aceştia au făcut o percheziţie în casa ei, ocazie cu care au găsit diverse bonuri fiscale şi chitanţe.

"La data de 27 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Cluj-Napoca, la locuința femeii de 39 de ani, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri de interes în cauză, printre care diverse bonuri fiscale și chitanțe.

Față de cea în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive, fiind plasată în arest la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile", se arată într-o informare a Poliţiei.

Tânăra a reuşit să îi fure cardul soacrei sale, o femeie în vârstă de 66 de ani, şi a scos, de la mai multe bancomate din Cluj-Napoca, suma totală de 185.000 de lei.

Prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, tânăra a fost plasată în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Din nefericire, domiciliu reprezintă casa în care tânăra locuieşte chiar cu soacra sa.

Subiecte în articol: Cluj-Napoca
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic