Antena 3 CNN Actualitate Cristian Țânțăreanu face acuzații incendiare la adresa lui Sorin Blejnar

Cristian Țânțăreanu face acuzații incendiare la adresa lui Sorin Blejnar

Omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a venit în ediția de miercuri a emisunii La Ordinea Zilei, realizată de Dana Grecu, și a făcut un autodenunț.

Țânțăreanu a anunțat că a primit un anunț de la ANAF cum că ar fi dator cu un milion de euro. Doar că situația este ceva mai complicată de atât. Iată ce susține Țânțăreanu:

"Am primit o scrisoare de la ANAF, că eu apar ca datornic la ei. Un milion de euro, nu știu cât. Eu nu sunt dator", a explicat omul de afaceri.

"Eu vreau să mă autodenunț și să mi se acorde și mie prezumția de vinovăție, pentru că sunt vinovat. Pentru că paguba în acest caz, problema TVA la persoane fizice, e de 4 miliarde de euro. Din 4 miliarde, nu s-a încasat niciun leu, deci trebuie să fiu arestat", a explicat ironic, Țânțăreanu.

"Sunt în proces, am câștigat la Înalta Curte, dar eu am mare teamă față de Justiție. Eu nu am încredere în Justiție, îmi este tare teamă că acum pierd, că s-a revenit la fond, deși am câștigat la ICCJ. E vorba despre persoane fizice, care tranzacționează terenuri. E una că nu am știut eu, dar nimeni nu știa, se pare. Și apare Blejnar care a dat o hârtie în care scrie de un milion de tranzacții. În 2009, când a ajuns șef la ANAF. Uitând că șefii lui de dinainte au spus că nu se poate aplica legea, neexistând norme de aplicare a legii," a explicat omul de afaceri.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!