Într-un poligon militar de lângă orașul Wroclaw, polonezi obișnuiți stau la coadă, așteptând să li se dea arme și să fie învățați să tragă. „Odată ce glonțul este introdus, arma e gata să tragă”, strigă instructorul, un soldat polonez cu fața camuflată.
Tineri și bătrâni, bărbați și femei, părinți și copii, toți au venit aici dintr-un singur motiv: să învețe cum să supraviețuiască unui atac armat.
Pe lângă exercițiile de tragere, programul de sâmbătă dimineață, numit „Antrenează-te cu armata”, îi învață pe civili și luptă corp la corp, prim ajutor și cum să își pună o mască de gaze, relatează BBC.
„Traversăm vremuri periculoase, trebuie să fim pregătiți”, spune coordonatorul proiectului, căpitanul Adam Sielicki. „Avem o amenințare militară din partea Rusiei și ne pregătim pentru asta”.
Căpitanul Sielicki spune că programul are mai mulți doritori decât locuri, iar guvernul polonez intenționează acum să-l extindă astfel încât fiecare bărbat adult din țară să primească instruire. Polonia, care se învecinează atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, spune că va cheltui aproape 5% din PIB pe apărare anul acesta, cel mai mult din NATO.
Săptămâna trecută, premierul Donald Tusk a spus că Polonia vrea să construiască „cea mai puternică armată din regiune”. Varșovia a făcut achiziții masive de avioane, nave, sisteme de artilerie și rachete din SUA, Suedia și Coreea de Sud, printre altele.
Dariusz, unul dintre participanții la cursul de sâmbătă din Wroclaw, spune că ar fi „primul” care s-ar oferi voluntar dacă Polonia ar fi atacată. „Istoria ne-a învățat că trebuie să fim pregătiți să ne apărăm singuri. Nu ne putem baza pe nimeni altcineva. Azi există alianțe, mâine se destramă”.
În timp ce își scoate masca de gaze, Bartek spune că el crede că majoritatea polonezilor „vor lua armele” dacă vor fi atacați „și vor fi gata să apere țara”.
Agata participă împreună cu o prietenă. Ea spune că alegerea lui Donald Trump i-a făcut pe oameni să devină mai îngrijorați. „Vrea să se retragă din Europa. De aceea ne simțim și mai puțin în siguranță. Dacă nu suntem pregătiți și Rusia ne atacă, pur și simplu vom deveni prizonierii lor”.
Declarațiile lui Donald Trump și ale membrilor administrației sale au provocat îngrijorare profundă în rândul oficialilor de la Varșovia. În februarie, la o vizită în capitala Poloniei, secretarul american al apărării Pete Hegseth a spus că Europa nu trebuie să presupună că prezența trupelor americane pe continent „va dura la nesfârșit”.
SUA au în prezent 10.000 de soldați staționați în Polonia, dar luna trecută Washingtonul a anunțat retragerea de la o bază militară cheie din orașul Rzeszow, în estul Poloniei. Oficialii spun că trupele vor fi redistribuite în interiorul Poloniei, dar această decizie a provocat și mai multă neliniște în țară.
Atitudinea aparent ostilă a lui Donald Trump față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și declarațiile călduroase la adresa lui Vladimir Putin au amplificat îngrijorările.
Polonia urmează să semneze un acord de apărare cu Franța în următoarele zile și un alt pact cu Regatul Unit este în pregătire – alte măsuri prin care Varșovia se îndepărtează de legăturile militare tradițional puternice cu Washingtonul. Se discută chiar ca Polonia să fie inclusă sub „umbrela nucleară” a armatei franceze.
„Cred că Trump ne-a forțat să gândim mai creativ despre securitatea noastră”, spune Tomasz Szatkowski, reprezentantul permanent al Poloniei la NATO și consilier prezidențial pe probleme de apărare. „Cred că SUA nu-și pot permite să piardă Polonia, pentru că ar fi un semnal... că nu te poți baza pe SUA. Totuși, trebuie să luăm în calcul și alte opțiuni și să ne dezvoltăm propriile capacități”.
„Dacă rușii își continuă intențiile agresive față de Europa, noi vom fi primii – portarii”, spune Szatkowski. El pune dezvoltarea rapidă a armatei Poloniei pe seama „situației geopolitice, dar și a experienței istorice”.
Moștenirea dureroasă a ocupației ruse se simte peste tot aici.
Într-un cămin de stat din Varșovia, Wanda Traczyk-Stawska, în vârstă de 98 de ani, își amintește ultima dată când forțele ruse au invadat – în 1939, când un pact între Stalin și Hitler a dus la împărțirea Poloniei între URSS și Germania nazistă.
„În 1939 aveam doisprezece ani. Îmi amintesc că tatăl meu era foarte îngrijorat din cauza rușilor”, povestește Wanda, „Știam că Rusia ne-a atacat, au profitat de faptul că germanii ne-au expus”.
Pe un raft se află o fotografie cu Wanda luptătoare, ținând o mitralieră în timpul Revoltei din Varșovia din 1944, când rezistența poloneză a luptat cu armata germană printre ruinele orașului. După ce au respins germanii la finalul războiului, Uniunea Sovietică a instalat un regim pro-Moscova în Polonia, care a condus țara până în 1989.
În prezent, forțele armate poloneze numără aproximativ 216.000 de militari și militare. Guvernul spune că intenționează să crească acest număr la jumătate de milion, incluzând rezerviști – ceea ce ar face ca Polonia să aibă a doua cea mai mare armată din NATO, după SUA.
Wanda se bucură că Polonia își întărește armata. „Desigur, da. Rusia are această agresiune scrisă în istorie. Nu vorbesc despre oameni, ci despre autorități, care sunt mereu așa”, oftează ea. „E mai bine să fii o țară bine înarmată decât să aștepți să se întâmple ceva. Pentru că eu sunt un soldat care știe că armele sunt cele mai importante”.
La 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, polonezii privesc din nou cu teamă spre vecini. Într-un depozit din sudul Poloniei, la cererea clienților, o companie a construit o replică de adăpost anti-bombă.
„Aceste adăposturi sunt concepute în primul rând pentru a proteja împotriva unei bombe nucleare, dar și împotriva atacurilor armate”, spune Janusz Janczy, șeful ShelterPro, care prezintă buncărul din oțel, dotat cu paturi suprapuse și sistem de ventilație. „Oamenii construiesc aceste adăposturi pur și simplu pentru că nu știu ce le rezervă ziua de mâine.”
Janusz spune că cererea pentru adăposturile sale a crescut de când Donald Trump a ajuns la putere. „Înainte primeam doar câteva apeluri pe lună. Acum sunt zeci pe săptămână”, spune el. „Clienții mei se tem cel mai mult de Rusia. Și sunt îngrijorați că NATO nu va veni să apere Polonia”.
Dar sunt polonezii cu adevărat pregătiți să-și apere țara dacă temerile devin realitate? Un sondaj recent a arătat că doar 10,7% dintre adulți ar intra voluntar în armată în caz de război, iar o treime ar fugi.
Studenți polonezi spun că nu sunt pregătiți să-și apere țara dacă ar fi atacați. „Războiul e foarte aproape, dar pare totuși departe”, spune Marcel, student la medicină, „dar dacă Rusia ar ataca, cred că aș fugi”.
„Probabil aș fi primul care ar încerca să fugă din țară”, spune un alt student, Szymon. „Pur și simplu nu văd nimic aici pentru care să merite să mor.”