Antena 3 CNN Externe Germania pregătește armata obligatorie, din cauza amenințării Rusiei: "Avem nevoie de încă 100 de mii de soldați"

Germania pregătește armata obligatorie, din cauza amenințării Rusiei: "Avem nevoie de încă 100 de mii de soldați"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 20:08 24 Mai 2025 Modificat la 20:14 24 Mai 2025
Soldați germani în timpul ceremoniei de depunere a jurământului. Foto: Hepta

Germania ar urma să reintroducă recrutările obligatorii în armată chiar de anul viitor, dacă numărul de voluntari care aplică pentru forțele militare nu va fi suficient, relatează presa germană, citându-l pe ministrul Apărării, Boris Pistorius.

Guvernul de la Berlin încearcă să își consolideze armata după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, dar estimările arată că autoritățile nu reușesc să atragă suficienți recruți.

Responsabilii militari spun că sunt necesari 100.000 de soldați suplimentari în următorii ani pentru ca țara să își îndeplinească obligațiile în cadrul NATO.

Germania a inaugurat recent angajamentul său de desfășurare a 5.000 de militari în Lituania până în 2027.

Țara în care sunt desfășurate forțele germane se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad și cu Belarus, cel mai fidel aliat al Moscovei.

Ministru german: Dacă nu merge cu voluntari, reintroducem armata obligatorie

Conservatorii germani, care conduc o coaliție de guvernare în parteneriat cu Partidul Social-Democrat al lui Pistorius, au anunțat sporirea cheltuielilor militare și s-au arătat deschiși față de reintroducerea serviciului obligatoriu în forțele armate, care a fost abandonat în 2011.

"Modelul nostru are la bază participarea voluntară. Dacă va veni momentul în care vom avea mai multă capacitate disponibilă decât înscrierile voluntare, atunci vom putea decide să facem (recrutarea) obligatorie", a precizat Boris Pistorius.

Un nou proiect de lege în acest sens ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, a adăugat ministrul.

Andreas Henne, șeful Diviziei de Securitate Internă din Germania, a susținut, la rândul său, campania de recrutare. 

"Am luat decizia bună, dar acum trebuie să creștem ritmul în ceea ce privește echipamentele, extinderea infrastructurii şi, mai presus de toate, personalul", a declarat acest oficial.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole