Cel mai puternic El Niño înregistrat vreodată se apropie, iar în Malawi, una dintre cele mai sărace țări din lume, milioane de fermieri se pregătesc pentru o secetă pe care nu au cu ce să o înfrunte, în condițiile în care un sac de semințe rezistente la secetă costă cât câștigă un om în două săptămâni. Cu ajutorul internațional redus la minimul ultimilor 20 de ani și cu îngrășămintele scumpite de războiul din Iran, aproape 5 milioane de oameni, o cincime din populația țării, riscă să ajungă la malnutriție, scrie The New York Times.
Întrebarea se aude în toată lumea în curs de dezvoltare, unde riscul de foamete este ridicat din cauza fenomenelor meteo extreme pe care le va aduce El Niño. Malawi are un plan ambițios, dar prea puțini bani.
Sute de fermieri se adunaseră sub cel mai mare mango sălbatic din sat, chemați de căpetenie, când au sosit angajații guvernului cu un avertisment sumbru. Seceta urma, cel mai probabil, să lovească în curând. Fermierii trebuiau să se pregătească.
Cauza, au explicat ei, este El Niño din acest an, extraordinar de puternic, un fenomen meteorologic global născut în Oceanul Pacific, la jumătate de glob distanță de satul lor, Namasoko, din Malawi, în sudul Africii.
Dacă fermierii și-ar cumpăra semințe speciale, rezistente la secetă, ar putea evita foamea și disperarea financiară. Însă un singur sac costă 43 de dolari. Iar majoritatea fermierilor câștigă mai puțin de 3 dolari pe zi.
„Ce să facem?”, a întrebat Patrick Hareke, unul dintre fermieri, în vârstă de 46 de ani.
Este o întrebare care se pune în toată lumea în curs de dezvoltare.
Pregătirea pentru El Niño este descurajantă chiar și în vremuri bune. Fenomenul natural dă peste cap vremea la nivel global, în moduri care sunt deopotrivă previzibile și devastatoare din punct de vedere economic. De obicei, provoacă secete în America Latină și în sudul Africii, care lovesc mai presus de toate o categorie: fermierii săraci, aflați la mila cerului.
Anul acesta, pregătirea este și mai grea. Războiul Statelor Unite din Iran a scumpit mult îngrășămintele și combustibilul. Reducerile drastice ale ajutorului internațional decise de Statele Unite și de alte țări au făcut ca finanțarea pentru cele mai sărace țări din Africa Subsahariană să se prăbușească la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000.
În iunie, Organizația Națiunilor Unite a lansat un plan pentru El Niño, menit să ajute 22 de țări considerate deosebit de vulnerabile, printre care și Malawi. Însă lipsa fondurilor a împiedicat începerea lucrărilor în Malawi și în alte șase țări. Iar sezonul de semănat începe acum.
Guvernul din Malawi și-a conceput propriul plan pentru El Niño, cu zeci de obiective. De aceea se aflau oficialii guvernamentali în satul Namasoko în urmă cu câteva săptămâni: pentru a răspândi vestea despre El Niño și pentru a le spune oamenilor să cumpere semințe de porumb care cresc mai repede.
Însă doar aproximativ o treime din planul guvernului este finanțată. Și până acum nu au fost alocați bani pentru a-i ajuta pe fermieri să cumpere semințele de care au nevoie, unul dintre obiectivele planului.
„Dacă bugetul pentru asta este zero” în momentul în care fermierii încep să semene, a declarat Jacob Nyirongo, directorul executiv al Uniunii Fermierilor din Malawi, „știi deja că nu va fi suficient ca să conteze”.
Namasoko este doar unul dintre sutele de sate din Malawi care depind de o agricultură bazată pe ploi. La câteva săptămâni după întâlnirea de sub mango, căpetenia satului, Gibson Bonongwe, a spus că nu cunoaște nicio persoană dintre cei 2.860 de locuitori ai satului care să fi reușit să cumpere semințele hibride. La fel și în cazul îngrășămintelor, care costă 115 dolari pentru un sac de 15 kilograme.
„Este un preț pe care nu și-l pot permite”, spune el.
Nu pentru că nu ar încerca. Unul dintre fermierii din sat, Felix James Mankhanamba, în vârstă de 35 de ani, a povestit cum merge cu bicicleta până în Mozambic, trecând granița, ca să cumpere cartofi pe care îi vinde apoi în oraș cu un profit de aproximativ 8 dolari. Drumul dus-întors durează 16 ore.
Fermierii care nu au semințele hibride speciale vor semăna, cel mai probabil, semințe păstrate din recoltele anterioare. Așa fac de obicei. Însă aceste semințe nu au aceeași predictibilitate și nici același randament.
S-ar putea să meargă. Dar în anii anteriori cu El Niño, precum 2015-2016 și 2023-2024, nu a mers.
Acele episoade au dus la două dintre cele mai slabe recolte de cereale de bază din Malawi din ultimii 20 de ani. De fiecare dată, nivelul foametei a crescut vertiginos.
Iar El Niño din acest an se conturează drept cel mai puternic înregistrat vreodată, ceea ce ar putea intensifica și mai mult valurile de căldură extremă, inundațiile și secetele. Institutul Internațional de Cercetare a Politicilor Alimentare estimează că în Malawi alți 4,6 milioane de oameni, adică 20% din populație, ar putea ajunge să sufere de malnutriție.
Asta explică în parte de ce, într-o după-amiază recentă, o dubă cu difuzoare a sosit în Namasoko, ultima oprire dintr-un turneu rural de vânzare a semințelor. O echipă din dubă promova semințe rezistente la secetă ale mărcii Dekalb, deținută de o companie germană.
„Clima s-a schimbat”, a spus cineva la microfon, în timp ce oamenii treceau pe strada principală. „Cele mai bune semințe sunt produsele Dekalb”.
La început, reacția a fost timidă. Așa că unul dintre promotorii Dekalb a oprit un trecător, Luka Kamtiki, și a improvizat un mic spectacol. I-a cerut lui Kamtiki, în vârstă de 36 de ani, să rostească niște frământări de limbă, în timp ce în jur se strângea un grup de vreo zece oameni. Apoi promotorul a băgat mâna în dubă.
„Avem tricouri, brelocuri, mostre de semințe”, a spus el. „Ce ați prefera?”
Kamtiki a zâmbit. Purta o cămașă albă ponosită, cu buzunarul aproape desprins. Mai târziu, a explicat că ultima sa recoltă de porumb îi adusese 57 de dolari și că reușea să-și hrănească familia, cu cei trei copii, doar pentru că petrecea 12 ore pe zi pedalând pe o bicicletă-taxi. Avea însă mult pământ și, ca să treacă de o secetă, ar fi avut nevoie ideal de 30 de kilograme de semințe hibride.
Așa că el a cerut mostrele de semințe. A plecat cu niște pungi de plastic care conțineau 200 de grame – mai puțin de 1% din cât îi trebuia.
Pregătirea pentru El Niño presupune nu doar să studiezi unde s-ar putea opri ploaia, ci și să știi ce locuri și-au pierdut deja capacitatea de a face față. Pe harta ONU a riscurilor legate de El Niño, cea mai mare parte a Malawi este colorată într-un roșu aprins.
Este una dintre cele 10 cele mai sărace țări din lume. Lipsa resurselor se vede chiar și într-o școală primară din Namasoko, unde 200 de elevi stau pe jos în fața unui singur profesor. Iar Malawi a fost lovit în plin de dezastre, pe măsură ce temperaturile globale cresc.
Ciclonul Idai, în 2019, a avariat 300.000 de case și a distrus jumătate din lanurile de porumb din extremitatea sudică a țării. Patru ani mai târziu a urmat ciclonul Freddy, care a adus cantitatea de ploaie a unui an întreg în patru zile și a ucis 679 de oameni. Apoi, în 2024, o secetă alimentată de El Niño a determinat guvernul să declare stare de urgență în mare parte din țară.
Fiecare dintre aceste dezastre a lăsat facturi imposibile pentru refacere și reconstrucție – 390 de milioane de dolari, 680 de milioane de dolari, 446 de milioane de dolari – într-o țară care cheltuiește jumătate din venituri pe plata datoriilor. Malawi nu mai are în prezent bani nici măcar pentru a aproviziona benzinăriile cu combustibil.
„O eroziune constantă”, a descris situația guvernul din Malawi într-un raport.
În încercarea de a avertiza populația cu privire la El Niño din acest an, Malawi face exact ce ar trebui să facă o țară care depinde de agricultură, spun experții. Pregătirea este crucială într-o perioadă în care ajutorul internațional s-a redus, pentru că poate limita costurile care explodează după producerea unui dezastru, a transmis ONU.
„Guvernul a tratat acest lucru cu seriozitate”, a declarat Lucy Bandazi, purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Gestionarea Dezastrelor din Malawi.
Însă conștientizarea nu ajută prea mult dacă oamenii nu au mijloacele necesare pentru a acționa.
Justin Saidi, secretarul-șef al guvernului din Malawi, a declarat într-un interviu că guvernul a făcut apel la băncile de dezvoltare, dar și la guverne precum cele ale Marii Britanii și Australiei, iar „suntem optimiști” că planul pentru El Niño poate fi implementat integral.
Planul prevede construirea unor puncte de adăpare pentru animale, constituirea de stocuri de alimente în zonele vulnerabile și distribuirea de pesticide pentru a ține sub control invaziile de dăunători, mai probabile în perioadele de secetă.
Malawi are și un program anual, aplicat indiferent de condițiile climatice, care urmărește să subvenționeze îngrășămintele și semințele pentru aproximativ un milion de fermieri. Însă în ultimii ani, programul guvernamental s-a confruntat cu întârzieri la importul unei părți din îngrășăminte, care ajung astfel prea târziu ca să mai fie de folos, a spus Nyirongo, liderul uniunii fermierilor. Ministerul Agriculturii din Malawi nu a răspuns solicitării de a comenta.
În Namasoko, după ce oficialii au venit cu avertismentul, au existat puține semne de ajutor din partea guvernului, spun localnicii. Bonongwe, căpetenia satului, a declarat că 20 de fermieri au primit cupoane.
Puterea unui dezastru de a da peste cap viața oamenilor este evidentă în Namasoko și în împrejurimi. În 2023, apele aduse de ciclonul Freddy s-au revărsat de pe un munte și au străbătut orașul, într-un amestec pe care un localnic l-a descris drept un „terci de noroi și pietre”. Viitura a luat casa de cărămidă a lui Enock John, în vârstă de 63 de ani, împreună cu tot ce era în ea, și l-a aruncat, alături de familia sa, într-un lung chin al refacerii, care a durat ani de zile.
Au dormit o lună într-o biserică. Apoi încă luni întregi într-un cort. Câțiva ani au stat pe terenul fratelui său. Au strâns bani cu greu, cultivând orez. Dar chiar și așa, au reușit să adune suficient pentru a începe reconstrucția casei familiei – 345 de dolari pentru cărămizi, 230 de dolari pentru manoperă – doar pentru că o organizație neguvernamentală le-a putut oferi niște bani.
Într-o după-amiază recentă, John stătea și se uita la șantier. Muncitorii se cățărau pe schele și răzuiau ciment, iar John, aproape euforic, glumea cu câțiva vecini despre bogăția lui. Acoperișul urma să fie pus în cinci zile. Finalul călătoriei.
„A fost foarte greu”, își amintește el.
De data aceasta, a plantat un șir de copaci între casă și munte, poate suficient pentru a o proteja de o viitură viitoare, a spus el.
Dar au fost ultimii lui bani. Nu i-a mai rămas nimic pentru a face față secetei care se apropie.
Cu bicicleta până în Mozambic
Cu sezonul de semănat aproape, Mankhanamba, fermierul care merge cu bicicleta în Mozambic să cumpere cartofi, se trezește la 02:00 dimineața și urcă pe bicicleta lui fără viteze pentru a porni la drum.
Mankhanamba a spus că a început aceste drumuri ocazionale peste graniță în urmă cu câțiva ani, ca să câștige bani în plus, pentru că ultimele sezoane agricole fuseseră grele și pentru că avea doi copii, de 6 și 10 ani, de hrănit. Dar în ultima vreme, a spus el, a devenit „extrem de îngrijorat” din cauza El Niño.
Așa că face drumurile tot mai des, de până la trei ori pe săptămână. „Plec din nou mâine dimineață”, a spus Mankhanamba.
Două zile mai târziu s-a întors și sperase să-și lucreze pământul. „M-am trezit spunându-mi «Azi mă apuc de muncă la câmp» – dar, of, simt că nu pot”, a spus Mankhanamba. Îl dureau prea tare genunchii.
Mai făcuse și o greșeală de calcul. Soția i-a spus că familia nu mai avea nimic de mâncare.
În acel moment, a spus el, a simțit cum orice gând de a pune bani deoparte se topea. A pus deoparte o parte din cartofi pentru familie. Iar orice altceva ar fi vândut urma să meargă pe mâncare, nu pe semințe.
Drumurile cu bicicleta erau epuizante nu doar fizic, ci și psihic. Peisajul „nu e chiar atât de frumos”, a spus el, și se trezea reflectând la sensul vieții sale și la cercul vicios din care părea că nu poate scăpa. Pe drum, se întreba: „Cum îmi pot ajuta copiii? Ce pot face ca să ies din situația asta?”
Mankhanamba nu avea încă un răspuns. Așa că, deocamdată, cea mai bună speranță a lui, a spus el, era să urce din nou pe bicicletă.