Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre legea salarizării: ”O lege foarte generoasă. Cetățenii pot pretinde acum servicii publice de calitate”

Tăriceanu, despre legea salarizării: ”O lege foarte generoasă. Cetățenii pot pretinde acum servicii publice de calitate”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că Legea salarizării unitate este foarte generoasă, însă aceasta îşi va atinge obiectivele când va creşte şi calitatea serviciilor publice. 

"Cred că Legea salarizării unitare este una foarte generoasă şi cred că îşi atinge obiectivele. Pe lângă salariile bine plătite să avem şi o creşte substanţială a calităţii serviciilor publice, fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de învăţământ. Adică acum toţi cetăţenii în mod logic şi natural să emită pretenţii. Până acum unii dintre cei care lucrau în aceste sectoare publice spuneau că sunt prost plătiţi, acum lucrurile s-au schimbat. Vorbeam cu unul din colaboratorii mei despre salariul soţiei sale care este asistent medical. Are un salariu de 6.000 de lei. Şi partea interesată este că au început colegele ei care au plecat în Marea Britanie să dea telefon şi să întrebe dacă este adevărat că au un asemenea salariu, pentru că doresc să revină acasă. Şi acesta este un lucru care mi se pare foarte important", a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă. 

Președintele Senatului susţine că în ceea ce priveşte creşterile salariale este respectat programul de guvernare, dar acesta trebuie corelat şi cu realităţile economice, pentru că o dublare a salariilor propusă să se facă în patru ani de zile nu se poate face "dintr-o dată, pentru că nu ţine bugetul".

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"