Antena 3 CNN Actualitate Social Tehnologia încă este o enigmă pentru bătrânii din România. Mii de vârstnici învață gratuit să folosească telefonul și internetul

Tehnologia încă este o enigmă pentru bătrânii din România. Mii de vârstnici învață gratuit să folosească telefonul și internetul

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 18:24 20 Aug 2026 Modificat la 18:24 20 Aug 2026
Foto: Captură Antena 3 CNN

Tehnologia încă este o enigmă pentru mulţi seniori din România. Doar 6% dintre cei cu vârste peste 65 de ani ştiu să folosească telefonul sau alte device-uri. Tocmai din aceste motive a fost creat programul Hi Digital, prin care seniorii participă gratuit la cursuri de digitalizare. Pe lângă faptul că învaţă şi se bucură de avantajele tehnologiei, au şi ocazia să socializeze cu alţi pensionari.

În faţa tehnologiei, vârstnicii se simt deseori vulnerabili şi neajutoraţi. Fundaţia unei companii globale de telecomunicaţii a gândit un program gratuit de educaţie digitală, dedicat special persoanelor de peste 65 de ani. Seniorii învață, cu ajutorul trainerilor, cum să folosească tehnologia pentru a-şi face viaţa mai uşoară.

„Fiecare dintre noi vedem că viața noastră înseamnă tot mai multă tehnologie, digitalizare, fie că vorbim de programarea la medic, de plata unei taxe, de cumpărături online. Avem deja peste 11 mii de seniori care au trecut prin cursurile noastre. Învață despre cum să se protejeze în mediul online. Mulți care vin la curs ne spun că nu folosesc tehnologia pentru că le este frică: le este frică de fraude și să nu strice ceva”, a explicat Angela Galeța, directorul unei fundații din România.

Programul Hi Digital este disponibil în 76 de localități din toată ţara.

La Centrul de zi pentru Persoane Vârstnice „Sălcetului”, administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un nou grup de seniori învață cum să utilizeze aplicaţiile mobile și cum să se protejeze de fraudele online.

„Ne dorim să oferim acest serviciu pe bază permanentă, astfel încât să ne asigurăm că din ce în ce mai mulți seniori sunt digitalizați, sunt familiarizați cu procedurile care urmează să se întâmple în toată țara, în relația cu instituțiile publice și nu numai”, a spus Cosmina Simiean, directorul general al DGASMB.

„Mă ajută foarte mult și învăț. Îmi rămânea sonorul în telefon și nu mă descurcam să îl scot și mă duceam la domnul Dan, în camera de alături, la soțul meu. Acum domnul Dan a rămas șomer, nu îl mai solicit, pentru că mă mai descurc și eu”, a spus o femeie.

De la lansarea din 2023, la programul Hi Digital au participat aproape 11.000 de seniori, ajutați de 360 de voluntari. Peste 60 de biblioteci, centre pentru vârstnici și organizații neguvernamentale s-au implicat în programul care a beneficiat de o investiție de peste 3,2 milioane de lei.

Etichete: seniori tehnologie
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole