Antena 3 CNN Meteo Temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare, până la 10 grade. Șefa ANM a anunțat ploi, vijelii și grindină în toată țara

Temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare, până la 10 grade. Șefa ANM a anunțat ploi, vijelii și grindină în toată țara

A.O.
2 minute de citit Publicat la 13:02 06 Mai 2025 Modificat la 13:04 06 Mai 2025
Șefa ANM a anunțat la Antena 3 CNN că temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare și vor ajunge până la 10 grade, după ce zilele trecute au fost și 31 de grade Celsius. Foto: Getty Images

Vremea va fi tot mai rece în zilele următoare, vântul va sufla puternic în aproape toată țara, va ploua foarte mult, iar în unele regiuni vor fi vijelii și grindină, a anunțat șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, la Antena 3 CNN. De altfel, începând de astăzi, 6 mai, până vineri, 9 mai, este în vigoare și un cod galben de vreme rea, care afectează jumătate de țară. 

Pe perioada codului galben, vântul va atinge la rafală și 70 de kilometri pe oră. 

„A intrat în vigoare la ora 12 atenționare meteorologică ce vizează aproape toată țara. Vorbim de perioade de instabilitate atmosferă accentuate caracterizate prin averse torențiale însoțite de intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 de km pe oră în Muntenia, Oltenia, zona continentală a Dobrogei, dar și jumătatea sudică a Moldovei, estul și sudul Transilvaniei.

Cantități de apă între 15-20 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse 30-50 de litri pe metrul pătrat. Este posibil să consemnăm și la nivel local intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. 

Iar până vineri la ora 10.00 vorbim de perioade de instabilitate în toate regiunile având în vedere rafalelel de vânt cu viteze de 40-50 de km pe oră, iar cantitățile de apă pe intervale scurte de timp peste 40 de litri pe metrul pătrat, consemând totodată vijelii și grindină”, a spus directoarea ANM la Antena 3 CNN. 

Șefa ANM a mai spus că temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare. 

„Din punct de vedere termic dacă ieri am înregistrat 31 de grade la Călărași, 30 de grade la București, astăzi doar 14 grade în nordul Moldovei, 27 în Oltenia și Muntenia, 26 în București, După care de la mijlocul săptămânii până la final vom consemna temperaturi în scădere într-un ecart cuprins între 10 până la 19-20 de grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu. 

Oficialii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunţat prognoza meteo specială pentru patru zile în Bucureşti. În cursul zilei de marţi va ploua, vântul va sufla cu până 60 km/h şi se vor înregistra descărcări electrice. Iar astăzi, de la ora 12:00 până mâine, la ora 03:00 este cod galben de furtuni şi vijelii.

De altfel, regimul termic va fi, în general, oscilant la nivelul întregii ţări, pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 mai), iar mediile termice maxime vor scădea în primele zile din intervalul de prognoză și va ploua aproape în fiecare zi, se arată în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole