Antena 3 CNN Externe Test rapid de COVID, care costă numai 20 lei, aprobat de urgență

Test rapid de COVID, care costă numai 20 lei, aprobat de urgență

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a acordat o autorizație de urgență Laboratoarelor Abbott pentru a produce un test rapid pentru depistarea coronavirusului, care costă doar 5 dolari şi are dimensiunea unui card de credit.

de Diana Dragotescu    |   

Testul rapid poate fi administrat în cabinetele medicale sau de către asistentele medicale din şcoli. Noul test, numit BinaxNOW COVID-19 Ag Card, are o tehnologie asemănătoare cu testele de sarcină şi oferă un rezultat în aproximativ 15 minute.

Aprobarea de urgenţă vine în urma cerinței ridicate pentru teste Covid-19, scrie Wall Street Journal. Laboratoarele Abbott au spus miercuri că în luna septembrie intenţionează să trimită zeci de milioane de teste recent autorizate, iar în luna octombrie producţia va ajunge la 50 de milioane.

Testele nu vor fi comercializate direct consumatorilor 

Teste sunt realizate de către profesioniştii din domeniul medical şi nu sunt vândute direct consumatorilor pentru utilizare la domiciliu, ci doar în locurile indicate. 

Unii oficiali de sănătate publică şi directori de laborator spun că testele rapide cu costuri mai mici, care pot fi produse la scară largă, sunt un factor important în crearea unui mediu corespunzător pentru a reveni la o viață cât mai aproape de normal, la muncă şi la şcoală.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: test
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei