Antena 3 CNN Externe Mapamond Ţinute şi meniul de la dineul oficial oferit de preşedintele Italiei pentru Regele Charles. De ce nu a purtat regina o tiară

Ţinute şi meniul de la dineul oficial oferit de preşedintele Italiei pentru Regele Charles. De ce nu a purtat regina o tiară

N.B.
3 minute de citit Publicat la 16:36 10 Apr 2025 Modificat la 16:36 10 Apr 2025
Ieri seară, în sala de bal a Palatului Quirinale de la Roma, Italia a avut loc o cină de stat în onoarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla, care în aceste zile se află în vizită oficială în Italia.Sursa foto: captura X/ The Royal Family

Ieri seară, în sala de bal a Palatului Quirinale de la Roma, a avut loc o cină de stat oferită de preşedintele Sergio Mattarella în onoarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla, care în aceste zile se află în vizită oficială în Italia. 

 

La eveniment au fost prezenţi 150 de invitaţi de seamă printre care şi Andrea Bocelli cu soția sa Veronica sau faimosul stilist Brunello Cucinelli, precum şi premierul Italiei Giorgia Meloni, dar şi alţi reprezentanţi de seamă din guvernul italian, relatează Il Messaggero.

Cina festivă a avut loc exact când se împlineau 20 de ani de la căsătoria regelui cu Camilla, de aceea suveranul a ţinut să glumească în timpul toastului cu preşedintele italian Sergio Mattarella: "Astăzi este, după cum spuneți, cea de-a douăzecea aniversare a căsătoriei mele. În această privință, trebuie să spun că este foarte amabil din partea dumneavoastră, domnule președinte, că ați organizat această mică cină romantică la lumina lumânărilor pentru doi." 

Pentru banchetul de stat, regina Camilla a respectat impecabil codul vestimentar, alegând o rochie de seară lungă, din dantelă turcoaz, semnată Fiona Clare, unul dintre designerii ei preferaţi. Ţinuta avea mâneci lungi, o fustă evazată și un decolteu în V care a lăsat la vedere un colier strălucitor turcoaz și cu diamante. Aceasta nu este o bijuterie din colecția regală, ci un colier cu o mare valoare simbolică aparținând chiar reginei Camilla şi pe care l-a moștenit de la regretata sa mamă Rosalinda Shand, care a murit în 1994. Regina nu a purtat tiară pe cap. Conform regulilor regale, coroanele și diademele nu ar trebui să fie afișate în țările nemonarhice, aşa cum este Italia.

Regele Charles a fost îmbrăcat în smoking pe care și-a prins o serie de decoraţii semnificative: de la Medalia Meritului Regatului Unit la steaua OMRI (n.r. Ordinul de Merit al Italiei), la care a adăugat diverse medalii britanice.

La fel ca Regina Camilla, și premierul Giorgia Meloni a decis să poarte dantelă, însă de culoare neagră. Meloni şi-a făcut apariţia într-o rochie lungă, neagră, cu o curea în talie și o bijuterie simbolică. Rochia a fost pusă în valoare de un joc de transparenţe în zona decolteului și pe mânecile lungi. Ţinuta a fost completată de geantă și pantofi, tot de culoare neagră. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Il Messaggero (@ilmessaggero.it)


La dineu s-au servit patru feluri de mâncare "în stil francez", adică nu porționate în farfurie, ci aşezate pe platouri, din care fiecare își putea lua cantitatea preferată de mâncare.
Aperitivul a fost pe bază de legume cultivate în grădinile reședinței prezidențiale Castelporziano, aflată la aproximativ 25 km de centrul Romei care este înconjurată de păduri şi se întinde pe 750 de hectare de teren.

Ulterior, ca prim fel, cuplului regal și celorlalţi invitați le-au fost servite paste cu caponata de vinete (n.r. Caponata este un fel de mâncare originar din Palermo care se face cu vinete, țelină, ceapă, măsline, capere și roșii.), un omagiu adus originilor siciliene ale Președintelui Republicii. Apoi al doilea fel de mâncare a fost pe bază de pește, biban în crustă de sare cu cartofi, anghinare și flori de dovlecei. Cina s-a încheiat cu desertul, fiordilatte (n.r. prăjitură cu gust de cafea şi cu crema de zahăr ars) și prăjitură cu înghețată de zmeură.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole