Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 14:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a informat IPJ Braşov, potrivit Agerpres.
În acest sens, pentru asigurarea unei bune fluenţe, au fost constituite dispozitive de informare a participanţilor la trafic de către poliţia rutieră în punctele de interes, respectiv: în municipiul Braşov, zona Dârste; în Staţiunea Predeal, la intersecţia DN 1 cu DN73A; la intersecţia DN 73 cu DN 73A (Râşnov).
În vederea scăderii timpilor de aşteptare, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto utilizarea rutelor alternative DN 1A (Braşov - Săcele - Cheia - Ploieşti), DN 73 (Bran - Câmpulung - Piteşti) sau DN 71 (Sinaia - Târgovişte - Bucureşti).
Pentru a diminua riscul producerii de incidente în trafic, Poliţia Braşov recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren, precum şi semnalizarea rutieră temporară, să-şi planifice din timp traseul şi să ia în calcul rutele alternative pentru evitarea zonelor aglomerate, să îşi adapteze viteza la condiţiile de drum şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul din faţă şi să evite manevrele de depăşire riscante şi să manifeste prudenţă în trafic.
Totodată, Poliţia Braşov recomandă conducătorilor auto să consulte surse oficiale de informare precum Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române pentru date cu privire la zonele aglomerate şi căile de acces alternative.