Antena 3 CNN Actualitate Trafic complet oprit pe Autostrada București - Ploiești: O cireadă de vaci a blocat drumul și a produs un accident

Trafic complet oprit pe Autostrada București - Ploiești: O cireadă de vaci a blocat drumul și a produs un accident

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 15:41 22 Iul 2025 Modificat la 15:41 22 Iul 2025
Trafic complet oprit pe Autostrada București - Ploiești. Foto: Hepta

Traficul rutier pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti este oprit complet, marţi după-amiază, după ce mai multe vaci au rupt gardul de protecţie în dreptul localităţii Voluntari, din judeţul Ilfov, şi au intrat pe şosea, blocând ambele sensuri de deplasare. Din această cauză, a avut loc și un accident rutier.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 12, în zona localităţii Voluntari, judeţul Ilfov, mai multe bovine au rupt gardul de protecţie şi au pătruns pe partea carosabilă, blocând ambele sensuri de deplasare. 

Primele date indică faptul că din această cauză a avut loc şi un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

Poliţiştii rutieri estimează reluarea circulaţiei rutiere în aproximativ jumătate de oră.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole