Antena 3 CNN Externe Traficul prin Strâmtoarea Ormuz continuă, deşi Iranul a anunţat reînchiderea rutei

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz continuă, deşi Iranul a anunţat reînchiderea rutei

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 22:28 22 Iun 2026 Modificat la 22:36 22 Iun 2026
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz continuă, deşi Iranul a anunţat reînchiderea rutei. Sursa colaj foto: Getty Images

Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz continua luni în ritm mai susţinut decât înaintea acordului de săptămâna trecută între Iran şi Statele Unite, deşi iranienii au anunţat sâmbătă că închid din nou ruta pe care se desfăşurau înainte de conflict o cincime din transporturile mondiale de petrol şi gaze, informează AFP, conform Agerpres.

Cele mai recente date ale platformelor de monitorizare maritimă indică "o relansare prudentă, dar perceptibilă a traficului după protocolul de acord, chiar dacă evoluţia zilnică rămâne volatilă", a declarat agenţiei Mihail Todorov, reprezentant al furnizorului de date de navigaţie AXSMarine.

Luni, la ora 15.30 GMT, – sfârşitul după-amiezii conform orei locale – platforma de monitorizare maritimă Kpler înregistrase 26 de nave care traversaseră strâmtoarea, adică un volum de trafic apropiat de cel de joi şi sâmbătă, după semnarea oficială a protocolului de către preşedinţii Statelor Unite şi Iranului, Donald Trump, respectiv Masoud Pezeshkian.

Recordul de la începutul războiului a fost atins sâmbătă, potrivit celor două firme citate: 38 de traversări, din care 32 mineraliere şi petroliere, iar celelalte - portcontainere. Bilanţul de luni ar putea depăşi acest nivel până la sfârşitul zilei. 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole