Antena 3 CNN Actualitate Inedit Tragedia românilor masacrați când voiau să intre în țară, cu copii în brațe: ”Nu ne lepădați... !”

Tragedia românilor masacrați când voiau să intre în țară, cu copii în brațe: ”Nu ne lepădați... !”

Un genocid antiromânesc despre care se vorbește foarte puțin are loc înaintea ocupării Basarabiei. Pe 23 februarie 1932, 40 de români, printre care și copii, sunt uciși de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă din URSS în țară. ”Masacrul de la Pădurea Olănești” sau ”Masacrul de pe Nistru” a fost anunțat în Parlamentul României, dar nu s-a putut face nimic, deoarece sovieticii au spus că aceste acuze fac parte din ”propaganda capitalistă”

În perioada interbelică, românii din Transnistria erau fie arestați și deportați în Siberia, fie schingiuiți și executați după procese sumare. La început zeci, apoi sute dintre aceștia își părăseau casele și încercau să treacă apa Nistrului, pentru a veni în țară. În 1930, jurnaliștii occidentali precizau că nu se poate ști cu exactitate numărul celor decedați, dar ceea ce se petrecea la granița sovieto-română era cu desăvârșire necunoscut lumii civilizate.

Continuarea, pe A1 Premium.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic