Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie în Dâmbovița: o femeie și-a dat foc în casă împreună cu fiul său de cinci ani. Apropiații spun că avea datorii mari

Tragedie în Dâmbovița: o femeie și-a dat foc în casă împreună cu fiul său de cinci ani. Apropiații spun că avea datorii mari

Ana Ciuvică
2 minute de citit Publicat la 11:45 08 Oct 2025 Modificat la 12:29 08 Oct 2025
Femeia și fiul său nu au mai putut fi salvați. Sursă foto: captură video Antena 3 CNN

O tragedie cumplită a avut loc miercuri dimineață într-o comună din Dâmbovița. O mamă și fiul ei de cinci ani au murit, după ce casa în care se aflau a luat foc.

Pompierii și poliția au stabilit deja că focul a fost pus intenționat chiar de mama copilului.

"Vorbim despre un caz șocant care s-a întâmplat în această dimineață în Dâmbovița. Mai exact, o femeie de 43 de ani și-ar fi dat foc la casă după ce s-a încuiat într-o cameră cu fiul ei de doar 5 ani. 

Conform unor surse din anchetă, femeia ar fi acumulat mai multe datorii în ultima perioadă și i-ar fi spus mamei ei, care locuia în aceeași casă, că își va curma viața.

Mama femeii n-a crezut-o, însă a observat la un moment dat cum iese fum din camera fiicei sale, aflată la etaj. Bătrâna, care are probleme de mobilitate și nu a putut să urce să vadă ce se întâmplă, s-a dus la o vecină, care a sunat la 112.

Când au ajuns la fața locului, pompierii i-au găsit în interior pe femeia de 43 de ani pe copilul său, de cinci ani, însă, din păcate, ei nu au mai putut fi salvați", a relatat Ana Ciuvică, reporter Antena 3 CNN.

Surse: Femeia avea datorii mari și își achiziționase o mașină care nu funcționa

Surse apropiate investigatorilor spun că femeia avea datorii, iar situația s-a agravat după ce și-ar fi achiziționat o mașină care s-a dovedit a fi defectă, iar vânzătorul nu i-a mai răspuns la telefon.

Când au sosit pompierii, aceștia au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei camere. Salvatorii au pătruns în locuință, unde au fost găsite două persoane în stare de inconștiență. 

Acestea au fost extrase și preluate de echipajul SMURD, prezent la fața locului.

În ciuda eforturilor depuse de salvatori, cele două persoane nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate. 

Comunicatul Poliției: Femeia amenințase că se va sinucide

"În această dimineață, 8 octombrie a.c., în jurul orei 05:45, polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că vecina sa, o femeie, de 43 de ani, din comuna Pietrari, s-a încuiat într-o cameră, împreună cu fiul său, în vârstă de 5 ani, și a afirmat că se sinucide, dând foc încăperii. 

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat, din nefericire, două persoane decedate, respectiv femeia de 43 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 5 ani. 

Cadavrele vor fi preluate de către Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiilor.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului", se afirmă în comunicatul dat publicității de polițiști.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole