Antena 3 CNN Actualitate Social Tragedie: Doi morți într-un incendiu

Tragedie: Doi morți într-un incendiu

Două persoane, un bărbat de 70 de ani și o femeie de 89 de ani, mamă și fiu, au murit după ce casa lor a luat foc, în Galați.

Din primele informații se pare că incendiul a izbucnit de la o sobă improvizată. Lucrătorii de la gaze au oprit alimentarea la casele din apropiere. Pompierii au fost anunţaţi la 112 că, la un imobil de pe strada Ştiinţei din Galaţi, a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, iar pompierii au descoperit două persoane carbonizate în casă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Galați: „Din primele cercetări, cauza este o sobă fără acumulare de căldură folosită necorespunzător. Pentru victime nu s-a mai putut face nimic. Incendiul a fost localizat”.

Pompierii continuă cercetările pentru a afla împrejurările în care s-a produs incendiul.

 

Subiecte în articol: tragedie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei