Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Tragedie în Tulcea. Trei persoane au murit înecate, iar încă una este dată dispărută

Tragedie în Tulcea. Trei persoane au murit înecate, iar încă una este dată dispărută

<1 minut de citit Publicat la 08:13 11 Iul 2018 Modificat la 08:13 11 Iul 2018

Trei persoane, printre care doi minori, au murit, iar o alta este dată dispărută, după ce au încercat, marţi seara, să traverseze cu o căruţă un pârâu al cărui debit a crescut pe fondul unei ploi torenţiale. 

Apelul de urgenţă din satul Măgurele, comuna Topolog, a fost primit marţi seara, iar pentru găsirea celor patru persoane, bunici şi nepoţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a mobilizat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un SMURD, un autocamion de intervenţie, o barcă pneumatică, o autospecială de muncă operativă şi 15 subofiţeri. 

În timpul căutărilor desfăşurate în noaptea de marţi spre miercuri, lucrătorii ISU Delta au recuperat din apele pârâului trei persoane, o femeie, în vârstă de 58 de ani, o fată de 7 ani şi un băiat de 4 ani. 

"Căutările vor fi reluate miercuri dimineaţa", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu. 

Bărbatul care nu a fost găsit încă are vârsta de 68 de ani, potrivit sursei citate. 

Etichete: Tulcea tragedie inec
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole