Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie pentru o familie din Focșani! Un copil de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul opt. Mama micuțului se afla în casă

Tragedie pentru o familie din Focșani! Un copil de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul opt. Mama micuțului se afla în casă

 Un copil în vârstă de doi ani a decedat, miercuri, după ce a căzut de la etajul opt al unui apartament din Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. 

"În urmă cu scurt timp am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în Focşani, pe bulevardul Unirii, un copil în vârstă de aproximativ doi ani, a căzut de la etajul unui bloc. Echipajul de Ambulanţă ajuns la faţa locului a constatat decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu. 

Din primele informaţii, copilul era acasă cu mama lui şi a rămas nesupravegheat preţ de câteva minute, moment în care acesta s-a urcat pe un scaun şi a căzut prin plasa geamului de la balconul apartamentului. 

Mama copilului a fost găsită de pompieri în stare de şoc. 

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-au derulat evenimentele. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: etaj copil
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro