Fostul președinte Traian Băsescu a primit de la Guvern locuință de protocol într-un bloc. Decizia a fost luată în ședința de guvern de joi, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului, Ioana Dogioiu.
Guvernul a aprobat schimbarea destinației unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Regiei Autonome 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' din locuință de protocol în reședință oficială, după ce fostul președinte al României Traian Băsescu a solicitat RA-APPS atribuirea unei locuințe în calitate de fost șef de stat.
Ioana Dogioiu a anunțat, după ședința de Guvern, că a fost adoptată hotărârea de guvern prin care i se atribuie o reședință fostului președinte Traian Băsescu.
„A fost adoptată hotărârea de guvern prin care i se atribuie o reşedinţă preşedintelui Traian Băsescu. La solicitarea domniei sale nu a fost vorba de o vilă, ci de un apartament într-un bloc de locuinţe. De asemenea, tot la solicitarea domniei sale, hotărârea de guvern are regim clasificat. (...) A fost solicitarea fostului preşedinte Traian Băsescu şi a fost acceptată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Ea fost întrebată din ce raţiuni o hotărâre referitoare la atribuirea unei locuinţe unui fost şef de stat are caracter clasificat.
„A fost solicitarea beneficiarului care, presupun, nu doreşte ca adresa să fie publică, ceea ce implică şi nişte chestiuni de securitate, desigur”, a explicat Dogioiu.
Inițial, executivul luase în considerare casa situată în cartierul Primăverii, strada Emile Zola nr.2A, din Sectorul 1, însă fostul președinte a cerut un apartament la bloc, în schimb.
Curtea Constituțională a României a stabilit la începutul lunii iulie, anul acesta, că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român este neconstituțională.
În 2022, Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituțională, prin intermediul instanței de judecată, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foștilor președinți, și anume vilă de protocol de la RA-APPS și dispozitiv de protecție al SPP.
Curtea de Apel București a admis o cerere a lui Traian Băsescu și a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foștii președinți își pierd privilegiile dacă au în justiție o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă. Hotărârea a fost luată în cadrul unui proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecție.
Băsescu a pierdut în primă instanță procesul, însă a obținut din partea Curții de Apel București sesizarea Curții Constituționale.
Având în vedere că judecătorii de la CCR au declarat neconstituționale modificările aduse Legii 406/2001, Traian Băsescu își va recăpăta privilegiile. El i-a cerut lui Nicușor Dan să îi dea înapoi indemnizația de fost președinte pentru ultimii 3 ani