Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu se detonează în direct. Autodenunțul făcut de fostul președinte

Traian Băsescu se detonează în direct. Autodenunțul făcut de fostul președinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a luat foc după sentinţele date astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Nu sentinţele l-au enervat pe actualul şef al PMP ci modul cum au fost selectaţi inculpaţii.

Traian Băsescu a explicat, într-o intervenție telefonică la o emisiune televizată, mai multe detalii din acest caz.

"Dacă voiau să găsească banii, aflau şi destinaţia. Se ducea în Portul Constanţa. S-au descărcat şi la TG. Mureş, şi Suceava, şi Bucureşti. Erau geci de toate cele trei culori. Galben, roșu, portocaliu. Erau foarte înfrăţite partidele din a primi bani de la aceşti 4 oameni, care au finanțat cea mai mare parte a campaniei din 2009."

"Dacă îmi aduc aminte din documente, prin conturile lui Pescariu şi Florică au circulat o sute de milioane de dolari şi de euro. Mă aşteptam să îi văd reţinuţi pe ei. Se ştia de mai mult timp de sutele de milioane de prin conturile lor”, a declarat Băsescu.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB