Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, despre cel mai mare regret al său după plecarea de la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu, despre cel mai mare regret al său după plecarea de la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu: „Abia acum am înţeles cât de important este să schimbi oamenii aflați în posturile de conducere”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că abia acum a înţeles cât de important este să schimbi oamenii aflați în posturile de conducere.

Întrebat a cui e vina pentru abuzurile din sistemul judiciar, fostul președinte a vorbit despre boala de putere pe care o capătă unele persoane după ce stau un timp mai îndelungat la șefia unor instituții.

”În primul rând, Codurile penale au stat trei ani în Comisia pentru coduri din Parlament, comisie care a fost condusă de domnul fost procuror Victor Viorel Ponta, împreună cu care unii dintre voi strigați pe toate stadioanele ”Băsescu la pușcărie!”. În ceea ce mă privește, nu e nicio deosebire între perioada în care eram președintele României și cea de acum. Recunosc, însă, în mod categori un lucru: nu m-am gândit niciodată că după ce plec de la Cotroceni – și nu leg automat acest lucru de plecarea mea – se va trece la nerespectarea grosolană a drepturilor fundamentale, a dreptului la un proces corect, la egalitate de arme în justiție, nu pentru toți, dar pentru unele persoane se întâmplă acest lucru. Cred că și dumneavoastră puteți număra eșecurile DNA din ultimele săptămâni”, a declarat fostul președinte, pentru B1 TV.

 

Subiecte în articol: regret Palatul Cotroceni DNA
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de magistrați au picat testul psihologic