Antena 3 CNN Actualitate Locale Trei oameni, la spital după ce au folosit spray împotriva urşilor, într-o sală de jocuri din Târgu Mureş

Trei oameni, la spital după ce au folosit spray împotriva urşilor, într-o sală de jocuri din Târgu Mureş

Trei oameni au ajuns la spital după ce au folosit spray de urşi într-o sală de jocuri de noroc. S-a întâmplat seara trecută la Târgu Mureş, în urma unei altercații.

de Bianca Timșa    |   

Medicii spun că substanța este mult mai agresivă decât cea dintr-un spary lacrimogen obișnuit, pe bază de piper.

"La serviciul SMURD Târgu Mureș au fost aduse trei persoane în urma unei hidro-agresiuni prezentând nişte iritaţii la nivel de ochi, au fost examinaţi şi au fost redirecţionaţi către serviciul de oftalmologie pentru o ulterioară conduită a tratamentului. Toţi erau stabil hemodinamic şi respirator, nu prezentau leziuni ameninţătoare de viaţă. Li s-a făcut lavaj la nivel de globi oculari, li s-au făcut analize, investigaţii imagistice şi tratament simptomatic", a declarat presei dr. Ion Ciorescu, medic rezident.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal.

"Sâmbătă seara, poliţiştii mureşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri de noroc din municipiul Târgu Mureş a avut loc un conflict spontan. Poliţişti s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi bărbaţi, de 52 şi 54 de ani. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Alexandra Petrovici.

Una dintre persoanele ajunse la SMURD, K. Attila, a declarat presei că agresorul ar fi intrat în sala de jocuri de noroc având asupra sa un baston Viper şi că, "fără a fi provocat de cineva", ar fi pulverizat un spray de urşi asupra a trei persoane din incintă, dintr-un tub negru.
 

Subiecte în articol: spray ursi sala jocuri Târgu Mureș
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB