O tragedie cutremurătoare a avut loc în India, unde trei surori adolescente și-au pierdut viața după ce s-au aruncat de la balconul apartamentului familiei, situat la etajul al nouălea al unui bloc din orașul Ghaziabad, în apropiere de New Delhi, scrie People.
Potrivit autorităților și familiei, fetele ar fi fost extrem de atașate de jocurile online și de cultura coreeană, iar în zilele dinaintea tragediei li se interzisese accesul la telefonul mobil. Poliția precizează însă că, până în acest moment, nu există o legătură directă confirmată între un joc anume și gestul extrem.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 4 februarie, în jurul orei 2:15. Poliția a intervenit după ce a fost alertată că „trei fete s-au aruncat de la balconul etajului nouă”. La fața locului s-a confirmat decesul tuturor celor trei.
Au lăsat în urmă un bilet de adio de opt pagini
Victimele au fost identificate ca fiind Nishika (16 ani), Prachi (14 ani) și Pakhi (12 ani). Unele surse o menționează pe sora cea mare sub numele de Vishika. Toate erau fiicele lui Chetan Kumar.
Anchetatorii au descoperit că surorile s-ar fi aruncat una după alta și au lăsat în urmă un bilet de adio de opt pagini, scris într-un jurnal și adresat părinților. În acesta, fetele vorbeau despre pasiunea lor pentru jocurile online și despre fascinația față de cultura coreeană.
Nu mai frecventaseră școala de aproximativ doi ani
Tatăl a declarat că fetele erau preocupate de un joc „de origine coreeană”, care presupunea îndeplinirea unor sarcini succesive, și că nu mai frecventaseră școala de aproximativ doi ani, petrecându-și majoritatea timpului acasă. El a mai spus că jucau acel joc de aproape trei ani și își exprimau frecvent dorința de a ajunge în Coreea.
Obiceiurile legate de folosirea telefonului s-ar fi accentuat în perioada pandemiei. Recent însă, părinții le-ar fi restricționat accesul la mobil, o decizie care, potrivit poliției, pare să le fi afectat profund.
„Este o tragedie care nu ar trebui să se întâmple niciunui părinte și niciunui copil. Dacă aș fi știut mai multe despre acel joc, nu le-aș fi permis niciodată să se implice în el”, a spus tatăl fetelor.
Autoritățile continuă ancheta. Deocamdată, nu a fost identificat oficial numele jocului, însă poliția afirmă că influența culturii coreene asupra fetelor este evidentă.