Antena 3 CNN Externe Mapamond Trei tineri care și-au plănuit escaladarea unui vârf din California cu inteligenţa artificială au rămas blocaţi în munţi

Trei tineri care și-au plănuit escaladarea unui vârf din California cu inteligenţa artificială au rămas blocaţi în munţi

N.B.
2 minute de citit Publicat la 11:25 09 Sep 2026 Modificat la 11:31 09 Sep 2026
Cei trei tineri l-au întrebat pe Gemini care este cel mai bun traseu pentru a ajunge pe vârful Muntelui Shasta. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Trei tineri din nordul Californiei, în Statele Unite ale Americii, fără experienţă în alpinism, au organizat o escaladare pentru a ajunge pe vârful Muntelui Shasta, la peste 4.200 de metri înălțime în Munții Stâncoși cu ajutorul inteligenţei artificiale Gemini. Dar asistentul de inteligenţă artificială nu a furnizat datele corecte şi tinerii au rămas blocaţi pe munte.

Cei trei tineri, fără experiență în alpinism, dar foarte entuziaști, l-au întrebat pe Gemini, chatbot-ul Google, care este cel mai bun traseu pentru a ajunge pe vârful Muntelui Shasta, la peste 4.200 de metri înălțime în Munții Stâncoși. De asemenea, au întrebat ce echipament este potrivit, ce provizii sunt necesare și cât timp va dura ascensiunea, relatează Corriere della Sera

În prima zi, excursioniștii s-au apropiat de munte și și-au stabilit tabăra de bază la aproximativ 2.600 de metri. Apoi au pornit spre vârf la ora 3:00 dimineața cu rucsacuri de o zi, lăsându-și corturile montate în pădure pentru a se întoarce seara. Cu toate acestea, grupul a ajuns în vârf prea târziu, în jurul orei 19:00, la câteva ore după ora recomandată de întoarcere.

Apoi au început coborârea pe întuneric, au contactat Biroul Șerifului din comitatul Siskiyou pentru indicații, s-au abătut de la traseul principal și au intrat într-un canion. îUnul dintre excursioniști a căzut pe o râpă foarte abruptă, rănindu-și genunchiul și forțând grupul să petreacă noaptea în aer liber. Din fericire, a doua zi dimineață, rangerii Serviciului Forestier i-au găsit, iar voluntarii salvatorilor montani i-au ajutat să se întoarcă.

Greșelile inteligenţei artificiale 

Autoritățile au susținut că instrumentul de inteligență artificială i-a sfătuit pe excursioniști să aducă mai puțină mâncare și apă decât era necesar. Ascensiunea lor, despre care Gemini a estimat că ar fi trebuit să dureze opt ore, s-a transformat într-o odisee de mai multe zile, mai ales după ce grupul s-a rătăcit și a fost nevoit să petreacă noaptea în munţi.

Funcționarea deloc bună a aplicației Alltrails, folosită de grup pentru localizarea traseului, a fost, de asemenea, subiect de controverse, deși bunul simț ar fi trebuit cel puțin să-i sfătuiască pe excursioniștii nepregătiți să coboare în siguranță cât timp mai era suficientă lumină. Reprezentanţii aplicaţiei Alltrails au declarat că „informațiile AllTrails pentru Muntele Shasta de-a lungul traseului Clear Creek, cel pe care l-au parcurs tinerii, îl clasifică drept «dificil»”, menționând acoperirea sporadică a rețelei, închiderile sezoniere ale drumurilor, o secțiune de grohotiș la mare altitudine și zăpada care poate persista până vara și indicând că adesea sunt necesari colțari și un piolet.

Traseele dificile sunt destinate excursioniștilor experimentați, pregătiți să abordeze trasee solicitante din punct de vedere fizic, care pot prezenta teren tehnic. Se mai recomandă, de asemenea, „efectuarea unor cercetări amănunțite înainte de a aborda traseul, o necesitate pentru orice drumeț înainte de orice ieșire în aer liber”.

Reacţiile din online 

Comunitatea pasionaților de activități în aer liber de pe forumurile americane specializate s-a grăbit să condamne comportamentul excursioniștilor sau să batjocorească ignoranța lor cu privire la regulile de abordare ale muntelui. Unii au apărat utilizarea inteligenței artificiale, care a calculat echipamentul și proviziile pentru o drumeție de opt ore, speculând că, de exemplu, condiția fizică precară a excursioniștilor a făcut astfel încât ascensiunea să dureze de două ori mai mult.

De asemenea, se pare că, la aproximativ 3.900 de metri deasupra nivelului mării, excursioniştii au întâlnit două grupuri de alpiniști: unul i-a sfătuit să se întoarcă, celălalt i-a încurajat să continue, ceea ce a încurcat și mai mult situația.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole