Trei zile de doliu au fost decretate în memoria celor trei copii români de 8 luni, 2 şi respectiv 4 ani care au murit în cumplitul accident produs într-un mic oraş din Spania unde locuiau alături de părinţii lor. Adulţii au supravieţuit tragediei, însă, sunt internaţi cu răni grave într-un spital şi primesc consiliere psihologică din partea Crucii Roşii. Maşina în care se afla familia de români a fost lovită frontal de o alta care intrase într-o depăşire. Doi dintre pasagerii acesteia din urmă au murit pe loc iar alţi doi sunt, şi ei, internaţi în spital, potrivit Antena 3 CNN. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.
Noemi şi Bogdan Troia, de 26 şi 29 de ani, locuiesc în localitatea Villanueva de la Jara, în Spania şi se întorceau împreună cu cei trei copii dintr-o vizită la bunica paternă. Ei îşi doreau să ajungă la biserica din comunitatea lor, acolo unde erau extrem de cunoscuţi şi implicaţi.
"Trebuia să vină la adunare şi la cinci fără un sfert s-a băgat o maşină în el. Şi au murit trei copii, ei sunt în spital. Da, mergeau spre biserică, noi suntem penticostali", a declarat Marius Zelari, o rudă a familiei lui Bogdan Troia, pentru Antena 3 CNN.
Accidentul teribil s-a petrecut după ce şoferul unui autoturism a încercat să facă o depăşire şi a intrat în coliziune frontală cu maşina lor. Părinţii au supravieşuit impactului. Din nefericire, cei trei copiii ai cuplului au murit pe loc. Emanuel, în vârstă de opt luni, Saul, de doi ani și Rebeca, în vârstă de 4 ani nu au mai putut fi salvaţi. Viaţa le-a fost curmată într-o fracţiune de secundă.
"Ştiu că Anca a fost cea care a putut să iasă din maşină, ceilalţi, copiii şi soţul, fiind încarceraţi", a declarat pentru Antena 3 CNN Claudiu Traian Covaciu, președintele Asociației Naționale Solimundo din Spania.
Impactul a fost atât de puternic încât pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru a a descarcera şase dintre victimele rămase blocate. În celălalt vehicul implicat în accident au murit doi bărbați, de 38 și 42 de ani. Ceilalți doi pasageri, de 39 și 41 de ani, au fost transportați cu elicoptere la spitale. La fel şi părinţii celor trei copii. Noemi a fost operată de urgenţ, iar acum este în stare stabilă. Bogdan însă este în continuare monitorizat.
Cu doar două zile înainte de tragedie, apropiaţii spun că familia se pregătea să se întoarcă în ţară. Acum, în urma tragediei, în localitatea din provincia Cuenca, primarul a decretat trei zile de doliu oficial şi suspendarea tuturor activităţilor.
"O lovitură cumplită pentru familie. Suntem consternați de această veste. Au fost anulate toate activitățile programate. Mama a venit la Villanueva de la Jara când avea șapte ani. Cei mici erau din Jara. Deci, este foarte greu, este foarte greu.", a declarat Johanna León Collado, primăriţa din Villanueva de la Jara.
Radu Trăscău, corespondent Antena 3 CNN în Spania, a spus în timpul live-ului de miercuri: "(...) trebuie spus că părinţii sunt încă în spital, Bogdan a fost supus deja unei operaţii şi urmează să fie băgat de medici din nou în sala de intervenţii chirurgicale, pentru a se rezolva problema pe care o are la unul dintre picioare. Mama copiilor este, în acest moment, în stare stabilă şi primeşte sprijin psihologic din partea Crucii Roşii. Comunitatea românească îi spirjină pe cei doi părinţi cu fonduri pentru a-i înmormânta pe cei trei copii sau pentru a-i repatria".
Conform celor mai noi date oferite de poliţişti, accidentul, provocat în linie dreaptă, s-a petrecut din cauza faptului că şoferul autoturismului care a intrat în depăşire a fost orbit de razele soarelui şi nu a văzut maşina în care se aflau Noemi şi Bogdan Troia, alături de cei trei copii.