Administrația Trump a notificat Congresul cu privire la intenția sa de a permite Ucrainei să achiziționeze din SUA echipamente militare în valoare de cel puțin 50 de milioane de dolari, scrie joi Sky News.
Congresul trebuie notificat cu 30 de zile înainte de aprobarea unor astfel de vânzări de arme.
Notificarea este un memoriu din partea Departamentului de Stat către comisia Senatului pentru relații externe.
Nu oferă detalii despre ce arme vor fi vândute - dar ar fi prima dată când Trump permite vânzarea de arme către Kiev.
Președintele Trump a criticat pe larg administrația Biden pentru donarea de echipament militar Ucrainei și a promis că va recupera banii contribuabililor de la Kiev.
A mers chiar până la a întrerupe transporturile de arme deja aprobate și a oprit schimbul de informații după cearta sa cu Volodimir Zelenski în Biroul Oval la începutul acestui an. Ulterior, și transporturile de arme și schimbul de informații au fost reluate.
Decizia de a vinde arme ucrainenilor vine imediat după semnarea acordului dintre Statele Unite și Ucraina pentru minerale.
Statele Unite şi Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiţii pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de război şi dă administraţiei Trump acces la resursele naturale ucrainene.
Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfăşurare pentru a găsi o soluţie la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.