Antena 3 CNN Externe Trump creează Direcţia de Război la Casa Albă. Decizia vine la câteva zile după schimbarea numelui Pentagonului

Trump creează Direcţia de Război la Casa Albă. Decizia vine la câteva zile după schimbarea numelui Pentagonului

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 15:32 13 Sep 2025 Modificat la 15:37 13 Sep 2025
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

La câteva zile după ce Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care Departamentul Apărării a fost redenumit Departamentul de Război, administraţia sa a efectuat o schimbare similară de denumire în cadrul Casei Albe, au declarat surse anonime citate sâmbătă de Reuters, potrivit Agerpres.

Direcţia Apărării, o componentă cheie a Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) al Casei Albe, este acum Direcţia de Război, potrivit unui oficial american şi unei alte persoane familiarizate cu situaţia.

"Ca parte a schimbării, oficialii care lucrează în acel birou sunt acum directori pentru război şi sunt supravegheaţi de un asistent special pentru război al Preşedintelui", au declarat sursele, care au cerut anonimatul, deoarece schimbarea de nume nu este publică.

"Secretarul de stat Marco Rubio, care este consilier pentru securitate naţională din luna mai, a semnat modificarea de nume săptămâna aceasta", a declarat una dintre surse.

Rugat să comenteze, un oficial al Casei Albe a confirmat noul nume, adăugând "#RĂZBOI!" pentru a accentua schimbarea care a fost făcută.

Nu este clar dacă schimbarea de nume va avea vreun impact asupra politicii. Preferinţa lui Trump pentru război în detrimentul apărării pentru a descrie funcţiile Casei Albe şi ale Pentagonului evidenţiază o ironie a preşedinţiei sale, deoarece el se prezintă drept un pacificator global, iar aliaţii insistă ca el să primească Premiul Nobel pentru Pace, comentează Reuters.

Unii oponenţi ai redenumirii Pentagonului, anunţată săptămâna trecută, au declarat că aceasta ar necesita o actualizare costisitoare a panourilor şi antetelor din întreaga lume. Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat că schimbarea de nume "nu se referă doar la cuvinte, ci la etosul războinic".

Fiecare direcţie a NSC supraveghează un subiect specific, de la chestiuni legislative la chestiuni de informaţii şi zone geografice, cum ar fi Europa sau Asia de Est. Direcţia de apărare a preluat, de obicei, conducerea în ceea ce priveşte pregătirea militară şi problemele legate de arme, deşi mandatul şi responsabilitatea precisă a fiecărei direcţii variază de la administraţie la administraţie. În timp ce Direcţia de Apărare - acum Direcţia de Război - se numără printre cele mai importante ale NSC, influenţa NSC în sine a scăzut considerabil sub Trump.

Consiliul este de obicei organismul central de coordonare pentru deciziile cheie de securitate naţională. În ultimele luni, o mare parte din personalul său a plecat sau a fost concediat, iar acesta a cedat o mare parte din puterea sa Pentagonului, Departamentului de Stat şi comunităţii de informaţii.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole