Antena 3 CNN Externe Baza de date cu catastrofele climatice de pe Terra nu va mai fi actualizată, după o decizie a lui Trump

Baza de date cu catastrofele climatice de pe Terra nu va mai fi actualizată, după o decizie a lui Trump

A.I.
1 minut de citit Publicat la 11:51 09 Mai 2025 Modificat la 12:15 09 Mai 2025
Donald Trump oprește înregistrarea catastrofelor climatice. Foto: Getty Images

Administrația președintelui american Donald Trump a dispus oprirea bazei de date cu catastrofele climatice de pe Terra, relatează vineri Agerpres, citând presa internațională.

Decizia reprezintă o consecință a importantelor tăieri de fonduri guvernamentale, care afectează și Agenția Americană de observare Oceanică şi Atmosferică, NOAA.

NOAA a confirmat, joi, că nu va mai actualiza baza de date în cauză.

Aceasta există de decenii, fiind dată în funcțiune în 1980 şi fiind alimentată cu noi informații până în 2024.

Baza de date permite cercetătorilor, presei şi publicului să acceseze date privind evenimente catastrofice precum incendiile extinse de pădure, tornadele și uraganele.

"Ca urmare a evoluției priorităților (...) şi schimbărilor de personal, Centrele Naționale pentru Informare asupra Mediului din cadrul NOAA nu vor mai actualiza baza de date asupra catastrofelor climatice care cauzează pagube de peste un miliard de dolari", informează un anunț pe pagina web a agenției.

Evenimentele din anii precedenți vor rămâne însă arhivate.

Specialist: Trump vrea să-i țină pe americani în ignoranță cu privire la schimbările climatice

Între 1980 şi 2024, SUA au suferit 403 catastrofe ce au provocat, fiecare, pagube de peste un miliard de dolari. Costul lor cumulat depășește 2.900 de miliarde de dolari sau 2.56 miliarde de euro.

Datele NOAA arată o creștere semnificativă a numărului de catastrofe în ultimii ani, în special din cauza încălzirii climatice.

"Este cea mai recentă inițiativă a lui Trump pentru a-i lăsa pe americani în ignoranță cu privire la dezastrele climatice", a reacționat Maya Golden-Krasner de la Centrul pentru diversitate biologică.

"Programul climatic al lui Trump îi lasă pe oameni în insecuritate şi fără pregătire, în timp ce companiile petroliere câștigă profituri record. Liderii integri trebuie să continue să recenzeze costurile catastrofelor climatice şi să-i tragă pe poluatori la răspundere pentru aceste pagube", a adăugat ea.

Donald Trump, un sceptic declarat în ceea ce privește încălzirea globală și fenomenele extreme asociate cu aceasta, a retras SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice chiar din prima zi a celui de-al doilea mandat al său.

De asemenea, urmare a politicilor actualei administrații, NOAA - considerată "alarmistă" de Trump - a fost nevoită să își reducă personalul cu circa 20%, în timp ce Casa Albă vrea să opereze noi tăieri masive în bugetul acestei agenții.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole