Hotelierii de pe litoral se confruntă cu un fenomen mai puţin obişnuit: camerele sunt curăţate de turişti atunci când pleacă. Nu, nu vorbim despre curăţenie în adevăratul sens al cuvântului, ci despre furt. De la prosoape, până la obiecte de decor. Şi nu doar asta este problema: unii turişti distrug şi mobilierul, iar pagubele produse cresc spre disperarea administratorilor de hoteluri.
Pentru unii, vacanţa la mare nu înseamnă doar plajă şi relaxare, ci şi ocazia perfectă să îţi completeze colecţia de prosoape, telecomenzi, baterii, săpunuri „suvenir” şi, uneori, chiar şi lenjerie sau pahare.
„De la bateria de la telecomandă, umerașe într-o cameră și prosoapele. Acolo e pierderea mare. Până la furculițe, cești de cafea”, a explicat Oana Tănase, managerul unui hotel.
„În fiecare an avem surprize și nu plăcute. Anul acesta, ca în fiecare an, avem ceva nou: dispenserele de săpun care se golesc. Avem turiști care consideră că prosopul este o cârpă pentru șters pantofii, avem turiști care lasă copiii să se joace cu carioca în pat”, a explicat guvernanta unui hotel.
„Dispar scrumierele, telecomenzile, pahare sparte sau luate cu totul. Nu știți că așa-i românul? Până nu ia ceva, un lucru, nu se ține el om, trebuie să fure”, a adăugat o cameristă.
Turiștii de pe litoral fură tot ce pot
„Suvenirurile” pe care turiștii le iau provoacă pagube serioase proprietarilor.
„Unele camere sunt foarte curate, dar sunt altele care sunt dezastru și nu se pot caza două sau trei și sunt blocate”, a explicat o cameristă.
„Nu de puține ori am fost obligați să renovăm camera după oaspeți”, a spus Iulian Tenie, managerul unui hotel.
În consecință, unii au luat măsuri de siguranță pentru a preveni astfel de situații.
„Din păcate, înregistrez pierderi de zeci de mii de lei ca urmare a faptului că trebuie să înlocuim aceste obiecte”, a spus Iulian Tenie, managerul unui hotel.
„Am implementat un sistem de etichetare a lenjeriei și prosoapelor care ne ajută la inventar și are și o componentă de securitate pentru a evita pierderile”, a spus și Liliana Cornea, managera unui hotel.
Mai există încă o categorie de turiști: cei care ajung mult prea devreme la cazare şi, pentru că nu înţeleg că ora de check-in este aplicată pentru ca ei să primească o cameră în care s-a făcut curăţenie, devin agresivi verbal la adresa personalului.