Uniunea Europeană se pregăteşte să-şi testeze clauza de asistenţă reciprocă sub forma unei simulări „war game”, din cauza incertitudinilor care înconjoară angajamentul SUA în Europa, a declarat vineri un responsabil din cadrul UE, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Europenii, preocupaţi de ameninţările de retragere din NATO recent lansate de preşedintele american Donald Trump, încearcă să-şi întărească securitatea colectivă. Ei au fost încurajaţi să facă acest lucru de recentele lovituri ale unor drone iraniene în Cipru, care asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
„Ideea este de a face un exerciţiu practic, mai întâi în mai, la nivelul ambasadorilor Celor 27 la Bruxelles, înainte de un alt exerciţiu, de această dată la nivelul miniştrilor înşişi”, a explicat această sursă sub acoperirea anonimatului.
Unul dintre scenariile posibile va fi cel al unui important atac hibrid asupra UE, scrie AFP citând surse diplomatice.
Clauza de asistenţă mutuală între Cei 27, prevăzută de articolul 42-7 din Tratatul UE, prevede că în cazul în care o ţară a UE ar face „obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre îi datorează ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele care le stau în putere”.
Articolul 42-7 a fost declanşat o singură dată, de Franţa, cu prilejul atentatelor islamiste din 2015. Însă obligaţiile şi consecinţele implicate de această activare au rămas vagi, comentează France Presse.
„Ceea ce vom face este să examinăm şi să trecem în revistă aspectele practice: cum funcţionează asta? Ce putem face?”, a declarat responsabilul european.
Cu prilejul Conferinţei de securitate de la Munchen din februarie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la Cei 27 să dea viaţă propriei lor clauze de apărare mutuală, fără a dubla NATO, al cărei tratat fondator prevede de asemenea la articolul 5 o clauză de apărare reciprocă.
Douăzeci şi trei de state membre UE fac de asemenea parte din NATO şi nu vor să încurajeze SUA lui Donald Trump să se dezangajeze din această alianţă militară, notează AFP.
„Articolul 42-7 nu este o clauză de apărare reciprocă. Este o clauză de asistenţă reciprocă”, a mai subliniat înaltul responsabil al UE.