Antena 3 CNN Externe Un adolescent american a vrut să îl ucidă pe Papa Francisc

Un adolescent american a vrut să îl ucidă pe Papa Francisc

Un adolescent american a pledat vinovat, ieri, de complot, în numele grupării jihadiste Stat Islamic (SI), în vederea asasinării Papei Francisc în timpul vizitei sale în Statele Unite, în 2015, transmite AFP. 

Santos Colon, 17 ani, originar din New Jersey, a încercat să recruteze un lunetist pentru a trage asupra papei şi să declanşeze explozibili în cadrul mesei oficiate la Philadelphia, pe 27 septembrie 2015, care închidea o adunare mondială a familiilor, potrivit departamentului american al Justiţiei. 

Dar Colon a recrutat fără să ştie un agent FBI sub acoperire şi a fost astfel arestat cu 12 zile înainte de data prevăzută pentru aceste atentate. 

El a pledat vinovat de tentativă de susţinere materială a unei organizaţii "teroriste" şi riscă până la 15 ani de închisoare. 

Colon a încercat să execute atentatele în sprijinul grupării SI şi a spus că a utilizat numele de Ahmad Shakoor. 

 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: adolescent asasinare complot
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate