Antena 3 CNN Actualitate Locale Un adolescent de 16 ani e în stare gravă, după ce peretele unui imobil din Dorohoi a căzut peste el

Un adolescent de 16 ani e în stare gravă, după ce peretele unui imobil din Dorohoi a căzut peste el

Un adolescent de 16 ani a fost rănit grav, miercuri, după ce peretele unui imobil de pe strada Dumbrava Roşie din municipiul Dorohoi s-a prăbuşit peste el, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Tânărul ajuta la demolarea unei case, iar la un moment dat, unul dintre ziduri s-a prăbuşit, tânărul fiind prins sub dărâmături. Pompierii au intervenit pentru scoaterea adolescentului de sub mormanele de cărămidă.

Aflată în stare de conştienţă, victima a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.

Potrivit martorilor, un al doilea tânăr a fost rănit în momentul prăbuşirii peretelui, însă acesta a reuşit să iasă singur.

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului, dar şi împrejurările în care cei doi tineri se aflau pe şantierul respectiv. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Dorohoi adolescent imobil
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are