Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Un asistent medical de la Spitalul Orășenesc Bicaz a fost găsit mort la serviciu, într-o cameră de la UPU. Octav avea doar 35 de ani

Un asistent medical de la Spitalul Orășenesc Bicaz a fost găsit mort la serviciu, într-o cameră de la UPU. Octav avea doar 35 de ani

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 12:34 05 Oct 2026 Modificat la 12:34 05 Oct 2026
Octav avea 35 de ani, era asistent medical, și a fost găsit mort în timpul serviciului. Sursa foto: Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz via Facebook

Un asistent medical de la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz a fost găsit decedat într-o încăpere a Unității de Primiri Urgențe (UPU). Bărbatul avea doar 35 de ani și se afla în timpul orelor de serviciu în momentul în care a fost descoperit.

Potrivit informațiilor transmise luni, 5 octombrie, de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați prin apel la 112 duminică, pe 4 octombrie, în jurul orei 04:20.

Apelul a fost făcut de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care a anunțat că un angajat de 35 de ani al Spitalului Orășenesc Bicaz ar fi fost găsit decedat într-o cameră a Centrului de Primire Urgențe.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul.

Bărbatul nu prezenta leziuni vizibile

Polițiștii au precizat că, la examinarea inițială, pe suprafața corpului bărbatului nu au fost observate leziuni vizibile.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, unde urmează să fie efectuate procedurile medico-legale necesare pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În acest moment, cauza morții nu a fost făcută publică, iar autoritățile nu au stabilit circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Octav era asistent medical

Bărbatul era asistent medical în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe și că a fost găsit în timpul programului de lucru.

Reprezentanții Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz au transmis duminică un mesaj de condoleanțe după moartea angajatului. Potrivit mesajului citat de presa locală, colegii îl descriu drept un om implicat și dedicat profesiei, apreciat pentru modul în care se ocupa de pacienți și pentru relația cu cei din jur.

Mesajul Spitalului

Cu profundă tristețe, colectivul Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz își ia rămas-bun de la colegul nostru, Octav, asistent medical în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe.

Octav a plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie, lăsând în urmă o durere greu de exprimat în cuvinte.

Implicarea, dedicarea și empatia de care a dat întotdeauna dovadă, atât față de pacienți, cât și față de cei din jur, fac ca pierderea lui să fie cu atât mai grea. Rămân însă amintirile, respectul și recunoștința pentru omul și profesionistul care a fost.

În aceste momente dureroase, suntem alături de familia sa și de cei dragi și le transmitem sincere condoleanțe și multă putere pentru a trece prin această grea încercare.

Drum lin către ceruri, Octav!

Vei rămâne în amintirea noastră.

Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole