Antena 3 CNN Externe Un autobuz plin cu pasageri a sărit în aer, după ce a trecut peste o mină. 48 de victime, în majoritatea lor femei și copii

Un autobuz plin cu pasageri a sărit în aer, după ce a trecut peste o mină. 48 de victime, în majoritatea lor femei și copii

Un autobuz cu pasageri a sărit în aer la impactul cu o mină amplasată la sol în vestul Afganistanului, făcând cel puţin opt morţi şi 40 de răniţi, în majoritate femei şi copii, informează marţi AFP, citând oficiali afgani. 

'A fost o mină amplasată de talibani pentru a lovi forţele de securitate. Dar a lovit un autobuz cu pasageri', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Farah. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernatorului Naser Mehri, care a confirmat bilanţul victimelor, 'incidentul s-a produs marţi, în jurul orei locale 04:30" (00:00 GMT). 'Autobuzul efectua legătura Herat-Kabul când a sărit în aer la impactul cu o mină disimulată la sol pe un drum din districtul Bal Baluk din Farah', a mai precizat el. 

Talibanii, care beneficiază de sprijinul Iranului vecin, s-au regrupat în această provincie din vestul Afganistanului, la frontiera iraniană, încercând în primăvară să ocupe capitala provinciei şi un baraj. Ei au fost respinşi de o intervenţie a forţelor afgane şi americane în luna mai. 

În 2017, insurgenţii au încercat de trei ori să preia controlul asupra oraşului Farah, potrivit reţelei de analişti Afghanistan Analysts Network.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei