Ministerul columbian al Apărării a anunţat luni că un avion militar de transport Hercules C-130 a fost implicat într-un accident în sudul ţării, la bord aflându-se, conform postul local BluRadio, 125 militari, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Update 20:55. Autorităţile columbiene au anunţat că cel puţin 48 de persoane au fost rănite, după prăbuşirea unui avionului militar.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Potrivit ministrului apărării, Pedro Sanchez, accidentul s-a produs în timp ce avionul decola de la Puerto Leguizamo, în regiunea sudică Amazon, la graniţa cu Peru, şi transporta trupe ale forţelor armate.
„Numărul exact al victimelor şi cauzele prăbuşirii nu au fost stabilite deocamdată”, a spus el.
Postul BluRadio, citând autorităţi, a transmis că la bord se aflau 110 militari şi că avionul s-a prăbuşit la doar 3 km de un centru urban.
Concernul american Lockheed Martin, producătorul avionului Hercules C-130, nu a răspuns deocamdată solicitării Reuters de a comenta.
La sfârşitul lunii februarie, un alt Hercules C-130, aparţinând forţelor aeriene boliviene, s-a prăbuşit în oraşul populat Alto.
Mai mult de 20 de persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, iar bancnote provenite din avionul cargo s-au împrăştiat prin oraş, provocând ciocniri între locuitori şi forţele de securitate.