Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat a fost arestat după ce a trimis o cerere de prietenie pe Facebook unui copil de 12 ani. Ce s-a întâmplat este înfiorător

Un bărbat a fost arestat după ce a trimis o cerere de prietenie pe Facebook unui copil de 12 ani. Ce s-a întâmplat este înfiorător

Un bărbat în vârstă de 35 ani din Bihor a fost arestat, fiind acuzat că abordat un băiat de 12 ani pe reţelele de socializare şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale.

Cererea de prietenie trimisă a fost văzută de tatăl băiatului care a preluat comunicarea cu suspectul şi apoi a anunţat autorităţile.

Potrivit News.ro, procurorii DIICOT din Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspectului pentru săvârşirea infracţiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale şi a infracţiunii de pornografie infantilă, în formă agravată şi în formă continuată.

Acesta îi expediase tatălui minorului două fişiere video reprezentând materiale pornografice cu minori (două filmuleţe în care apar minori care întreţin acte sexuale), cerându-i să le vizioneze, informându-l totodată că mai deţine aproximativ 800 de astfel de materiale pornografice.

Ulterior, bărbatul a continuat cu propunerile explicite privind întreţinerea de acte sexuale, crezând că vorbeşte cu băiatul de 12 ani. Tatăl copilului a anunţat autorităţile, iar miercuri Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Subiecte în articol: barbat cerere minor Facebook arestat procurori
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor