A fost deschisă o anchetă pentru crimă la celebrul festival Burning Man din deșertul Black Rock, în Nevada, după ce un bărbat a fost găsit „zâcând într-o baltă de sânge”, sâmbătă seara, au anunțat autoritățile, potrivit BBC.
Un participant la festival a alertat un ofițer de poliție în jurul orei 21:14 (04:14 GMT), iar bărbatul a fost găsit „întins pe jos, evident decedat”, într-o zonă de camping, potrivit biroului șerifului din comitatul Pershing, Nevada.
Cadavrul a fost descoperit chiar în momentul în care „The Man” – o structură uriașă care dă și numele festivalului – începea să ardă. Identitatea victimei nu este cunoscută.
Organizatorii Burning Man au transmis că cooperează cu autoritățile și au cerut participanților să nu intervină în anchetă.
O parte din zona festivalului, situată în deșertul Black Rock, a fost izolată, iar poliția de la fața locului a început cercetările împreună cu o echipă de criminaliști.
„Pare a fi o crimă izolată”
Șeriful Jerry Allen a declarat că „mai mulți participanți aflați în apropiere” au fost intervievați.
„Deși acest act pare a fi o crimă izolată, toți participanții trebuie să rămână vigilenți cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul lor și la persoanele din apropiere”, a avertizat șeriful Allen.
O prezență semnificativă a forțelor de ordine va rămâne la fața locului pe durata anchetei.
Festivalul Burning Man atrage zeci de mii de participanți în Black Rock City – un oraș temporar construit în fiecare an în deșert pentru a găzdui evenimentul, care în acest an se încheie luni.
De-a lungul timpului, la festival au mai fost raportate decese, inclusiv unul survenit în timpul unei ploi torențiale în 2023 și un bărbat care s-a aruncat în flăcările „The Man” în 2017.