Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat s-a împușcat accidental la o partidă de vânătoare, în zona Pietroasele din Buzău

Un bărbat s-a împușcat accidental la o partidă de vânătoare, în zona Pietroasele din Buzău

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:43 30 Ian 2026 Modificat la 14:29 30 Ian 2026
Un bărbat a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare în Buzău. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, care a fost rănit în urma unei partide de vânătoare, a fost extras dintr-o zonă greu accesibilă şi transportat la spital, a anunţat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

Potrivit ISU, bărbatul ar fi suferit o rană prin împuşcare la nivelul abdomenului.

„În cursul zilei de astăzi, pompierii au intervenit pentru salvarea unei persoane rănite în urma unui incident produs în timpul unei activităţi de vânătoare. Este vorba despre un bărbat din localitatea Merei, care a suferit o plagă împuşcată la nivelul abdomenului. La momentul identificării, acesta era conştient şi cooperant”, au transmis reprezentanţii ISU Buzău.

„Intervenţia a avut loc într-un perimetru greu accesibil, cu noroi şi teren accidentat”

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o şenilată, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru asistenţă şi salvare.

„Intervenţia a avut loc în zona Pietroasele, la aproximativ 4 kilometri de releele de la Istriţa, într-un perimetru greu accesibil, cu noroi şi teren accidentat. În ciuda condiţiilor dificile, pompierii au depus eforturi susţinute pentru a ajunge la victimă şi a o evacua în siguranţă”, informează sursa citată.

Potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN, se pare că acolo era organizată o partidă de vânătoare la specia mistreț. La un moment dat, atent la pradă, bărbatul, de altfel un vânător cu experiență, ar fi alunecat pe pământul înghețat, moment în care arma i s-ar fi descărcat și l-ar fi rănit.

După localizare şi acordarea primului ajutor, pacientul a fost predat echipajului elicopterului SMURD Bucureşti pentru transport de urgenţă la o unitate medicală de specialitate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a deschis o anchetă în acest caz.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole