Antena 3 CNN Externe Mapamond Un bărbat din Marea Britanie a descoperit o comoară ascunsă de peste 100 de ani, după ce a moștenit o casă: „Nu ne venea să credem”

Un bărbat din Marea Britanie a descoperit o comoară ascunsă de peste 100 de ani, după ce a moștenit o casă: „Nu ne venea să credem”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 07:00 14 Mai 2025 Modificat la 07:00 14 Mai 2025
Michael și soția lui au devenit proprietarii unei case din secolul al XVIII-lea, aflată în localitatea Brewood (Staffordshire) / sursă foto: Getty Images

Michael Hamson, un bărbat de 79 de ani dintr-un sat din Marea Britanie, a primit o moștenire care i-a schimbat viața. După ce a devenit proprietarul unei case din secolul al XVIII-lea, aflată în localitatea Brewood (Staffordshire), a avut parte de o surpriză uriașă: a descoperit în locuință peste 200 de lacăte vechi, unele extrem de rare și valoroase.

Michael o cunoștea pe fosta proprietară, Mary Eileen Jones, de zeci de ani, ba chiar o ajutase încă din anii ’60, când i-a tuns pentru prima dată gazonul. De atunci, a rămas omul ei de încredere. În semn de recunoștință, femeia i-a lăsat casa moștenire, notează Birmingham Live. 

„Când am văzut prima dată casa, era într-o stare jalnică. Am găsit un cufăr de lemn acoperit cu tot felul de lucruri. Când l-am tras afară, am văzut că era plin cu lacăte vechi”, a spus el. 

Experții spun că descoperirea reprezintă „o comoară pentru colecționari”

Ulterior, când a început să curețe casa moștenită, el a descoperit peste 200 de lacăte vechi.

„Erau sute. Nu ne venea să credem. Nici nu știam ce valoare au”, mai povestește bărbatul care, în scurt timp, a mai găsit un compartiment secret sub scări, apoi alte cutii ascunse în garaj.

Toate lacătele descoperite purtau sigla „E. Jones & Sons”, o companie fondată în 1895 de Enoch Jones, un meșter local din Willenhall. Era o afacere de familie, iar străbunicul doamnei Jones, de la care Michael a moștenit casa, era fondatorul.

„Erau lacăte din alamă și bronz, unele din Argentina, altele din India sau din Marea Britanie. Unele au fost folosite de serviciile penitenciare, căile ferate sau poștă. Era ca un muzeu în cutii de lemn”, a spus Michael, uimit.

Experții spun că descoperirea reprezintă „o comoară pentru colecționari și o fereastră spre trecut”.

„Această colecție nu are doar valoare materială, ci și istorică. Este o fereastră spre o industrie locală care era celebră în toată lumea pentru calitate și precizie”, a explicat Will Farmer, expert al emisiunii „Antiques Roadshow”, care a fost chemat să evalueze descoperirea și a rămas impresionat. 

„Cred că la licitație, dacă acestea ar fi vândute, valoarea lor ar fi undeva între 4.000 și 6.000 de lire sterline”, a mai explicat expertul.

Pe lângă lacăte, bărbatul a mai găsit cataloage vechi, facturi, plăcuțe publicitare și chiar un model rar de lacăt realizat special pentru Expoziția din Wolverhampton, în 1902.

Colecția va fi licitată la casa de licitații Fieldings din Stourbridge pe 16 mai.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole