Antena 3 CNN Actualitate Social Bărbat din Tulcea, reținut după ce ar fi omorât cu bâta doi câini care i-ar fi speriat copilul

Bărbat din Tulcea, reținut după ce ar fi omorât cu bâta doi câini care i-ar fi speriat copilul

B.N.
2 minute de citit Publicat la 15:53 24 Apr 2025 Modificat la 16:31 24 Apr 2025
Bărbat din Tulcea, reținut după ce ar fi omorât cu bâta doi câini care i-ar fi speriat copilul Bărbatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „violare de domiciliu” Foto: Agerpres (foto cu caracter ilustrativ)

Un bărbat din Tulcea a fost reținut de Poliție, fiind supectat că a intrat în curtea unei femei și a ucis doi câini care i-ar fi speriat copilul, a relatat publicația locală Monitorul de Galați miercuri. Cazul a generat reacții puternice pe rețelele de socializare, atât din partea iubitorilor de animale, cât și a organizațiilor pentru protecția acestora.

Bărbatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „violare de domiciliu”, conform Inspectoratului de Poliție Tulcea. El a fost reținut pentru 24 de ore și se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea.

Incidentul s-a petrecut în comuna Luncavița din județul Tulcea, chiar în ziua de Paște, relatează ziarul, care citează și un apel făcut de stăpânii câinilor pentru pedepsirea vinovatului:

"Astăzi fix de Paşte în comuna Luncaviţa, Judeţul Tulcea, când toţi trebuie să fim buni, un jegos de om, a intrat în curte la noi şi a ucis două sufleţele, Emma şi Alma, două căţeluşe pe care le iubim ca pe proprii copii, a lovit-o şi pe Bella, o căţeluşă care a scăpat, mulţumită lui Dumnezeu! Este o durere groaznică la noi în suflet şi vrem dreptate! Distribuiţi, să ajungă departe, şi la protecţia animalelor, avem dovezi, pe camera de filmat cum le zdrobeşte fără milă capetele, să se termine cu acest criminal şi la ştiri, la puşcărie! VREM DREPTATE!".

Potrivit ziarului local Monitorul de Galați, suspectul ar fi un angajat Damen Galaţi. Compania a transmis miercuri un comunicat de presă în care condamnă incidentul.

"Damen Shipyards Galaţi condamnă cu fermitate orice act de cruzime faţă de animale şi se disociază categoric de orice comportament care contravine valorilor fundamentale şi a principiilor morale şi etice. Am luat la cunoştinţă, cu profundă îngrijorare, despre acuzaţiile aduse unui angajat al companiei noastre, suspectat că a pătruns fără drept în curtea unei locuinţe, ucigând doi câini dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Deşi incidentul a avut loc în timpul liber al angajatului, în afara atribuţiilor sale de serviciu şi fără vreo legătură cu activitatea profesională desfăşurată în cadrul companiei, subliniem că faptele menţionate sunt în totală contradicţie cu principiile şi politicile companiei noastre", a transmis compania, potrivit Agerpres.

Asociația pentru protecția animalelor Kola Kariola a scris într-o postare pe o rețea de socializare că "vorbim despre o faptă extrem de gravă, o violență ieșită din comun", și a cerut autorităților să comunice dacă se va lua măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. "Publicul este cu ochii pe acest caz, iar lipsa unui comunicat oficial complet nu face decât să ridice suspiciuni și să creeze senzația că se încearcă mușamalizarea sau minimizarea unei infracțiuni evidente. Este de neînțeles cum un astfel de individ, care a pătruns într-o curte privată și a ucis cu intenție două animale, este tratat cu atâta blândețe. Dacă acest caz nu duce la o reacție fermă din partea autorităților, ce altceva mai trebuie să se întâmple ca legea să fie aplicată cu adevărat?", a mai scris asociația.

De asemenea, mai mulți cetățeni au inițiat petiții online prin care cer pedepsirea bărbatului suspectat de comiterea faptei.

 

 

Etichete: caine IPJ Tulcea arest
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole