Antena 3 CNN Actualitate Social Un cetățean egiptean a ajutat 11 irakieni să pătrundă ilegal în România

Un cetățean egiptean a ajutat 11 irakieni să pătrundă ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au depistat, într-un autoturism condus de un cetăţean egiptean, 11 cetăţeni din Irak, care au intrat ilegal în România, potrivit news.ro.

La volanul autoturismului se afla un cetăţean din Egipt care a intrat legal în ţară.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului de Frontiera Jimbolia pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, dintre care doi bărbaţi, trei femei şi şase minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, iar minorii între 1 şi 14 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Faţă de cei 11 cetăţeni irakieni se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar faţă de cetăţeanul egiptean pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore şi urmând să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.

Subiecte în articol: România Timis ilegal tara
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!