Antena 3 CNN Life Un container a fost transformat în casă cu două dormitoare, iar interiorul este neașteptat de frumos și confortabil

Un container a fost transformat în casă cu două dormitoare, iar interiorul este neașteptat de frumos și confortabil

D.C.
4 minute de citit Publicat la 15:25 30 Iul 2025 Modificat la 15:25 30 Iul 2025
Container transformat în casă cu două dormitoare, în Australia FOTO: Sonic Steel

Un container pentru marfă a fost transformat într-o locuință neașteptat de modernă și confortabilă, cu două dormitoare, baie și bucătărie complet utilizată, care are dotări inteligente. 

În ultimii ani, în anumite părți ale lumii, oamenii aleg să renunțe la case sau apartamente spațioase și se mută în rulote amenajate în case pe roți. Această soluție este îmbrățișată de familii sau cupluri aflate într-o perioadă de tranziție în viață ori de persoane singure. 

În cazul de față, o familie tânără din Parilla, Australia de Sud, și-a dorit o locuință temporară cât timp casa lor permanentă era în construcție, potrivit autoevolution.com. Această locuință temporară urma să devină, ulterior, o unitate de închiriat aflată pe terenul unde este casa principală.

Acesta este un scenariu comun în multe părți ale lumii și evidențiază versatilitatea vieții în spații mici, în orice formă ar fi ele. O casă mică poate îndeplini multe funcții și poate deveni un atu valoros pe termen lung. Casele din containere pot părea prea industriale și rigide pentru cei care nu au avut experiența de a locui într-una, însă un design inteligent și o izolație eficientă combinată cu ventilație pot transforma aceste locuințe în adevărate case de vis.

Locuința temporară a familiei australiene a fost amplasată într-o zonă frumoasă, înconjurată de terenuri agricole și cu priveliști largi, deschise. Exteriorul negru, aspru, s-a integrat perfect în peisaj, având un aspect aproape arhitectural. Unul dintre obiectivele principale era ca această casă să fie cât mai luminoasă și deschisă către exterior. A fost construită cu ferestre pe fiecare latură — pentru priveliști din orice unghi — și două luminatoare operabile pentru a spori luminozitatea.

Ce face interiorul acestei case mici special este fluxul fluid și continuu, caracteristic caselor contemporane de ultimă generație. Luminozitatea maximă, o anumită fluiditate a spațiului și circulația facilă sunt principalele avantaje ale acestui design. Lumina naturală pătrunde peste tot, făcând casa să pară și mai spațioasă.

Ușile glisante care pot rămâne parțial deschise sporesc și mai mult legătura fluidă de la un capăt la altul al casei. Cu alte cuvinte, există o tranziție naturală, discretă, între fiecare zonă principală, ceea ce contribuie la crearea unei atmosfere moderne, cu plan deschis.

Chiar și baia pare spațioasă. Este amplasată strategic între unul dintre dormitoare și bucătărie, servind și ca o zonă de tranzit, cu uși glisante pe ambele părți. Această poziționare permite o baie mai spațioasă decât în majoritatea caselor mici, ceea ce înseamnă că are loc pentru o cabină de duș mare, o toaletă și un dulap cu chiuvetă și spațiu generos de depozitare.

Acest tip de baie traversabilă este una dintre opțiunile cele mai convenabile și se integrează armonios în design. Singurul dezavantaj potențial este că mirosurile nedorite ar putea ajunge în celelalte camere, însă constructorul casei s-a ocupat de această problemă prin adăugarea unui sistem pentru tratarea mirosurilor.

O bucătărie deschisă se află în centrul acestui design modern și aerisit. Cu lumină naturală venind de pe ambele părți și suficient spațiu pentru electrocasnice de dimensiuni standard și dulapuri clasice, este o bucătărie excelentă pentru familie. Are plită, cuptor și o mașină de spălat vase care sunt integrate în zona principală, lângă un frigider de dimensiuni normale.

Blatul din piatră adaugă un aspect modern, minimalist, potrivit cu mobilierul gri. Există suficient spațiu pentru diverse opțiuni de luat masa, cum ar fi o masă pliabilă cu scaune pliante, sau chiar un bar compact pentru mic dejun, care poate fi folosit și ca birou.

Bucătăria se integrează armonios în zona de relaxare, neexistând o separare formală. Această zonă este destul de generoasă pentru o canapea clasică, un televizor montat pe perete și alte piese de mobilier. Unul dintre cele două luminatoare operabile este poziționat deasupra acestei zone, sporind luminozitatea naturală. Cel de-al doilea este plasat convenabil deasupra zonei de baie, făcând acea zonă traversabilă să fie mult mai luminoasă.

Australienii sunt experți în crearea habitatelor care conectează interiorul cu exteriorul, unde granița dintre interior și exterior este estompată eficient. Aceasta este însăși esența minimalismului modern: o casă luminoasă și aerisită, cu spații deschise, o conexiune între interior și exterior adesea realizată prin uși glisante din sticlă și luminatoare și priveliști neobstrucționate. Aceste case par spațioase și confortabile fără aglomerația și greutatea elementelor inutile.

Minimalismul modern include și conceptul de amprentă minimă, benefică atât pentru oameni, cât și pentru mediu, oferind un trai sustenabil și accesibil. Această locuință australiană, în particular, combină instalațiile sanitare standard cu opțiuni durabile: un sistem solar pentru energie curată și un sistem de colectare a apei pluviale.

Sonic Steel, compania care a amenajat această locuință, folosește doar containere noi, garantate fără toxine, și un sistem stratificat de izolare și ventilație pentru o locuință etanșă, confortabilă pe tot parcursul anului. O astfel de casă costă aproximativ 85.000 de dolari.

 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole