Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 13 ani din Vaslui a fost găsit mort în locuinţă: „Tatăl nu a putut explica ce s-a întâmplat”

Un copil de 13 ani din Vaslui a fost găsit mort în locuinţă: „Tatăl nu a putut explica ce s-a întâmplat”

Un copil de 13 ani, din localitatea vasluiană Blăgeşti, a fost găsit mort în casă, de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, potrivit adevarul.ro.

Tatăl copilului a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a cerut sprijinul unui echipaj medical care să intervină pentru salvarea fiului său, aflat în stare de inconştienţă.

Bărbatul a spus că băiatul ar fi fost electrocutat, însă nu ştie în ce condiţii.

 ”În momentul în care echipajul medical a ajuns la locuinţa indicată, copilul era decedat, iar casa era plină de fum. Tatăl nu a putut explica ce s-a întâmplat şi ce anume ar fi condus la moartea fiului său. În consecinţă, a fost sesizată Poliţia pentru a lămuri condiţiile în care a survenit decesul minorului”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Subiecte în articol: copil electrocutat mort locuinta
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM