Antena 3 CNN Externe Mapamond Un criminal obez care va fi executat săptămâna viitoare a făcut o comandă uriașă pentru ultima masă

Un criminal obez care va fi executat săptămâna viitoare a făcut o comandă uriașă pentru ultima masă

D.C.
1 minut de citit Publicat la 11:54 12 Dec 2025 Modificat la 12:00 12 Dec 2025
Stacey Humphreys, în vârstă de 52 de ani, urmează să moară prin injecție letală pe 17 decembrie. FOTO: Departamentul de Corecții din Georgia

Un deținut obez aflat pe culoarul morții, în Georgia, SUA, a cerut ca ultima lui masă, programată pentru săptămâna viitoare, să fie un bufet în stil „all you can eat”, cu mii de calorii și mâncare grasă.

Stacey Humphreys, de 52 de ani, va fi executat prin injecție letală miercurea viitoare și și-a planificat un răsfăț culinar pentru ultimele momente de viață.

El a comandat un adevărat festin format din piept de vită barbeque, coaste de porc, un burger dublu cu brânză și bacon, cartofi prăjiți, salată de varză, pâine de porumb, aripioare buffalo, o pizza la tavă cu multă carne și înghețată de vanilie, iar la final două sucuri de lămâie, potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de Corecție din Georgia citat de New York Post.

Humphreys are aproximativ 1,90 m înălțime și cântărește 138 de kilograme, ceea ce îl face clinic obez, conform calculatorului de indice de masă corporală al CDC.

Humphreys a fost condamnat la moarte pentru crimele comise în 2003 asupra lui Cynthia Williams, de 33 de ani, și Lori Brown, de 21 de ani, două angajate de la o agenție imobiliar pe care le-a atacat în biroul companiei.

Ucigașul condamnat a forțat femeile să se dezbrace complet și să-i dea codurile PIN ale cardurilor bancare după care le-a împușcat pe amândouă.

Ulterior a retras mii de dolari din conturile lor bancare, fiind în cele din urmă prins în Wisconsin.

Când a fost capturat, Humphreys a afirmat că nu își amintește că le-a ucis pe femei, dar a spus că a fugit pentru că știa că „el a făcut-o”. „Știu asta la fel de bine cum îmi știu propriul nume”, a spus Humphreys.

Echipa sa juridică a încercat să oprească execuția, însă un judecător federal a respins cererea săptămâna aceasta. Curtea Supremă refuzase anterior solicitarea de a-i reexamina cazul.

Execuția lui Humphreys este prima din Georgia de anul acesta și a 55-a prin injecție letală din istoria statului. 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole