Antena 3 CNN Externe Un elev a fost ucis și alți trei au fost răniți într-un atac cu cuțitul la un liceu din Franța

Un elev a fost ucis și alți trei au fost răniți într-un atac cu cuțitul la un liceu din Franța

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 17:37 24 Apr 2025 Modificat la 17:45 24 Apr 2025
Poliția a anunțat că nu există dovezi că ar fi fost un atac terorist și că agresorul este un elev de 15 ani / sursă foto: Getty Images

Un elev de 15 ani a înjunghiat patru colegi, joi, într-un liceu privat din orașul Nantes, în vestul Franței. Unul dintre elevi a murit, iar alți trei au fost răniți, potrivit The Guardian. 

Atacul a avut loc în pauza de prânz. Tânărul ar fi urcat la etajul al doilea al şcolii şi a înjunghiat o fată, iar mai apoi pe alți trei adolescenţi. Tânăra a murit, iar ceilalți trei sunt răniți, potrivit presei locale.

Profesorii au reușit să-l oprească pe atacator înainte să vină polițiștii. Ulterior, băiatul a fost arestat.

Poliția a anunțat că nu există dovezi că ar fi fost un atac terorist și că agresorul este un elev de 15 ani din clasa a X-a a liceului, care nu figura în dosarele instituției.

Ministrul Educației și ministrul de Interne au mers la liceu în cursul după-amiezii, în urma atacului sângeros.

Liceul face parte dintr-un complex care include și o școală gimnazială și una primară. Reprezentanții unității nu au oferit mai multe informații, dar au spus că se ocupă acum de elevii aflați în incintă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole