Antena 3 CNN Actualitate Un elev de la cel mai bun liceu din Constanța a bătut o profesoară, de față cu toți colegii

Un elev de la cel mai bun liceu din Constanța a bătut o profesoară, de față cu toți colegii

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 18:41 15 Sep 2025 Modificat la 18:41 15 Sep 2025
Polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict verbal spontan, adolescentul și-a lovit profesoara cu palma peste față. sursa foto: Getty

Incident grav la unul dintre cele mai bune licee din Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. O profesoară de 45 de ani a fost lovită de un elev de 15 ani, chiar în timpul orelor de curs.

„La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un elev ar fi agresat fizic un cadru didactic, în timp ce s-ar fi aflat într-o unitate de învățământ din municipiul Constanța”, a transmis IPJ Constanța.

Polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict verbal spontan, adolescentul și-a lovit profesoara cu palma peste față.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, elev al unui colegiu din municipiul Constanța care, pe fondul unui conflict verbal spontan cu un cadru didactic, ar fi lovit-o pe femeia de 45 de ani cu palma în zona feței, provocând indignarea celorlalți elevi”, au precizat anchetatorii.

Profesoara nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, deși i-a fost pus la dispoziție formularul conform Legii 26/2024.

„Femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere, potrivit Legii 26/2024”, au adăugat reprezentanții IPJ Constanța.

În prezent, polițiștii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole