Antena 3 CNN Actualitate Locale Un fost pompier din Oradea, acuzat de trafic de influență. S-a dat drept ofițer SRI şi a obţinut peste 20.000 euro

Un fost pompier din Oradea, acuzat de trafic de influență. S-a dat drept ofițer SRI şi a obţinut peste 20.000 euro

Andrei Naiţă, Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 11:16 19 Feb 2026 Modificat la 11:17 19 Feb 2026
Într-un caz, fostul pompier s-a prezentat drept "ofiţer SRI Popa Ionel". Sursa foto: Getty Images

Un fost pompier din Oradea este acuzat de trafic de influență după ce s-a dat drept ofițer SRI și a cerut zeci de mii de euro de la oameni cărora le-ar fi promis posturi în diferite instituții publice. Potrivit victimelor sale, bărbatul le-a spus că îi poate "angaja" la SRI, SIE, SMURD sau ISU şi ar fi reuşit să obţină peste 20.000 de euro.

Ionel Gabor, care a lucrat ca pompier în cadrul ISU Crișana până în 2010, ar fi fost comis faptele între anii 2018 - 2023, potrivit comunicatului transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Anchetatorii au stabilit că fostul pompier utiliza legitimații false și că, pe parcursul a cinci ani, a indus în eroare mai multe persoane, convingându-le că, în schimbul unor sume considerabile de bani, le poate facilita angajarea în diverse instituții publice.

Pentru a fi cât mai credibil, bărbatul ar fi inventat concursuri şi etape de recrutare, după care solicita de la victime sume de bani pentru taxe de înscriere, examinări psihologice sau uniforme.  

Procurorii care instrumentează acest caz grav de trafic de influenţă arată că fostul pompier ar fi obţinut peste 20.000 de euro din promisiunile false de angajare. 

De exemplu, un orădean a plătit, în tranşe, aproape 10.000 de euro, crezând promisiunile fostului pompier care l-a asigurat că îi va obţine un post în cadrul Serviciului Român de Informaţii. În lipsa unui examen real, bărbatul l-a denunţat pe individul care s-a dat drept ofiţer SRI.

În 2023, Ionel Gabor ar fi păcălit și un cuplu de soți, după ce s-a prezentat drept persoană cu influență în MAI și SMURD. De la aceștia ar fi primit, în mai multe tranșe, aproximativ 40.000 de lei, promițându-le angajarea ca asistent medical și șofer de ambulanță, a relatat ebihoreanul.ro

Pentru recuperarea prejudiciului autorităţile au instituit sechestru asigurator pe proprietăţile şi conturile bancare ale suspectului.  

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole