Antena 3 CNN Life Știinţă Un geolog a descoperit cea mai veche apă din lume într-o mină din Canada, apoi a gustat-o. A avut parte de o surpriză

Un geolog a descoperit cea mai veche apă din lume într-o mină din Canada, apoi a gustat-o. A avut parte de o surpriză

B.C.
1 minut de citit Publicat la 12:45 24 Aug 2025 Modificat la 12:45 24 Aug 2025
Apa are o vechime de peste două miliarde de ani. FOTO: Getty Images

Un geolog a descoperit cea mai veche apă din lume într-o mină din Canada și chiar a gustat-o. Apa are o vechime de peste două miliarde de ani, transmite iflscience.com.

În 2016, geologii au dat peste ceva extraordinar în interiorul unei mine din Canada. La aproape trei kilometri adâncime au găsit cea mai veche apă de pe Terra, prezentă acolo încă de acum două miliarde de ani.

„Când oamenii se gândesc la această apă, ei își imaginează că este vorba despre o cantitate mică, prinsă într-o piatră. Dar, de fapt, ea iese pur și simplu la suprafață. Volumul apei este mult mai mare decât și-ar fi imaginat cineva”, a declarat unul dintre cercetători.

De asemenea, echipa a găsit dovezi care indicau că viața a fost cândva prezentă în apă.

„Prin observarea sulfatului din apă, am depistat urme care sugerează prezența vieții. Și am putut demonstra că aceste urme pe care le vedem în fluide trebuie să fi fost produse de microbiologie, și, cel mai important, trebuie să fi fost produse pe o perioadă foarte lungă de timp. Microbii care au produs aceste urme nu ar fi putut să o facă peste noapte”, a mai explicat el.

Fără lumină, microbii au supraviețuit folosind substraturi produse din radiație.

„Sulfatul din această apă antică nu este sulfatul din zilele noastre, care se găsește în apa de suprafață. Ceea ce am descoperit este că sulfatul, la fel ca hidrogenul, este, de fapt, produs la fața locului prin reacția dintre apă și rocă, ceea ce înseamnă că reacția va avea loc în mod natural și poate persista atât timp cât apa și roca sunt în contact, chiar miliarde de ani”, a mai spus unul dintre experți.

Unul dintre geologi a mers chiar și mai departe și a gustat apa, povestind că este „mult mai sărată decât apa de mare, dar și amară”. 

Articolul a fost publicat în Nature, în 2016.

 

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole