Antena 3 CNN Externe Mapamond Un îngrijitor român l-a convins pe nobilul italian Domenico Lanza că este fiul lui. A încercat să îi ia toată averea

Un îngrijitor român l-a convins pe nobilul italian Domenico Lanza că este fiul lui. A încercat să îi ia toată averea

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:18 28 Mai 2026 Modificat la 11:18 28 Mai 2026
Înainte de tentativa de a obține acces la întreaga avere, Popescu ar fi beneficiat deja de mai multe avantaje financiare. Foto: Getty Images

Un român în vârstă de 44 de ani este anchetat în Italia într-un dosar care vizează o posibilă tentativă de preluare a averii unui aristocrat italian de 93 de ani. Potrivit procurorilor din Roma, bărbatul, care lucra ca îngrijitor al lui Domenico Lanza, ar fi încercat să îl convingă pe acesta că îi este fiu biologic pentru a obține acces la un patrimoniu uriaș, potritiv Corriere dela Sera

Domenico Lanza provine dintr-o veche familie nobiliară siciliană și deține mai multe proprietăți valoroase, conturi bancare și celebrul domeniu Casale della Falcognana, o proprietate istorică situată pe Via Ardeatina, la periferia Romei. Conacul, ridicat în secolul al XV-lea de familia Colonna, este considerat una dintre cele mai importante proprietăți private din zonă.

Declarație de paternitate semnată în fața unui notar

Anchetatorii susțin că Toni Ciprian Popescu ar fi profitat de vârsta înaintată și de starea de vulnerabilitate a bătrânului pentru a intra tot mai mult în cercul său apropiat. Relația dintre cei doi ar fi început în 2016, când românul a devenit îngrijitorul lui Lanza.

Potrivit procurorilor, planul ar fi culminat cu o declarație de paternitate semnată în fața unui notar, prin care italianul ar fi recunoscut că Popescu este fiul său natural. Pentru a face povestea credibilă, românul i-ar fi prezentat bătrânului o versiune potrivit căreia acesta ar fi avut în trecut o relație cu mama sa. Anchetatorii susțin însă că nu există dovezi care să confirme această variantă, motiv pentru care bărbatul este cercetat și pentru fals.

În dosar apare și numele unui cetățean brazilian, Eduardo Perreira, despre care anchetatorii spun că l-ar fi ajutat pe Popescu în presupusa schemă. Cei doi sunt acuzați de înșelăciune și de abuz asupra unei persoane vulnerabile.

Domenico Lanza are o fiică cu dizabilități severe

Conform procurorilor, înainte de tentativa de a obține acces la întreaga avere, Popescu ar fi beneficiat deja de mai multe avantaje financiare. Acesta ar fi intrat în posesia unui apartament de pe Via Tuscolana, vândut ulterior pentru aproximativ 180.000 de euro. În plus, anchetatorii spun că cei doi ar fi locuit fără chirie într-un alt imobil al familiei și ar fi beneficiat de vacanțe și renovări plătite din banii bătrânului.

Domenico Lanza are o fiică cu dizabilități severe, considerată moștenitoarea legală a averii familiei. Tocmai această situație ar fi amplificat temerile apropiaților că patrimoniul ar putea ajunge în mâinile altor persoane.

Judecătorii italieni au decis deja primele măsuri preventive în acest caz. Toni Ciprian Popescu și Eduardo Perreira au primit interdicția de a se apropia de Domenico Lanza și sunt monitorizați cu brățări electronice până la finalizarea anchetei.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole