Acordul UE-Mercosur, semnat sâmbătă. Fermier român: „Începând de astăzi, vom fi martori la declinul agriculturii românești”
Publicat acum 4 ore si 9 minute
La 46 de ani, unul dintre cei mai experimentaţi salvatori montani, şi-a atins visul. A dus steagul României la aproape 7 mii de metri înălţime, după un traseu extrem de dificil.
''Am vrut să renunţ de două ori, până să ajung sus, am fost încurajat de echipă, am făcut pauze şi în momentul când am ajuns acolo, am simţit atâta fericire şi bucurie. Mai e un factor - aclimatizarea, poţi să ai orice pregătire, dacă corpul tău nu se adaptează la altitudini, nu poţi reuşi'', a spus Iosif Adalberd Krepela, jandarmul care a escaladat Aconcagua.
Primul gând după reuşită a fost să se întoarcă din nou pe munte. Următorul vârf pe care vrea să-l atingă este Elbrus, cel mai înalt din Caucaz, numit şi Tronul Zeilor.
Un jandarm montan a cucerit Aconcagua